Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţul medicamentelor sare-n aer

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 12 iunie 2010 ·

Producătorii avertizează că noul sistem de compensare a medicamentelor va duce la scumpiri spectaculoase, de până la 750% şi că, în cazul bolilor cronice, preţurile pot urca şi mai mult. Sursa: AGERPRES

Asociaţiile de producători, farmaciştii şi producătorii de medicamente spun că, de la 1 iulie, românii vor plăti mai mult ca urmare a introducerii noului sistem de compensare. Cei de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) infirmă acest lucru şi spun că noile reglementări cresc accesibilitatea la compensate.

De la 1 iulie, întreg sistemul de compensare a medicamentelor se va schimba. Va exista un singur preţ de decontare, cel mai mic, pentru toate medicamentele care tratează o anumită boală, şi nu pentru fiecare medicament în parte, aşa cum este în prezent. Astfel, de la acest preţ se va stabili cât mai trebuie să scoată din buzunar fiecare pacient, în funcţie de medicamentele pe care i le-a recomandat doctorul.

„Starea de sănătate a populaţiei nu s-a îmbunătăţit”

Suma cheltuită în sistemul medical a crescut la 939,4 milioane euro în 2009, faţă de 576 milioane euro în 2005. Cei mai mulţi bani au fost alocaţi pentru medicamente, a spus preşedintele CNAS, Lucian Duţă, într-o dezbatere publică privind noul sistem de compensare a medicamentelor care va fi introdus de la 1 iulie.

În plus, consumul de medicamente originale (mai scumpe) în România a crescut de la 60% la 75%, în timp ce în ţările UE este de 30%. „Totuşi, starea de sănătate a populaţiei nu s-a îmbunătăţit, ci dimpotrivă, a crescut numărul de internări, consultaţii şi analize”, a adăugat Duţă.

„Acces mai larg la medicamente”

Conducerea CNAS susţine că noul sistem creează premise pentru un acces mai larg la medicamente. Potrivit lui Dorin Ionescu, director general CNAS, coplata pacientului va creşte cu cel mult 10%, în ac

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Leu va fi înmormântat vineri în orașul său natal

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
, fostul campion mondial de box, va fi înmormântat vineri, în orașul său natal, Hunedoara, după cum au anunțat apropiații săi pe pagina de Facebook a pugilistului.

Decizia de eliberare condiționată a Elenei Udrea a fost contestată

HotNews acum 3 ore
Decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a fostului ministru al Turismului Elena Udrea a fost contestată de Direcția Națională Anticorupție, conform unor surse judiciare citate de Agerpres. Judecătoria Ploiești a decis marți că Elena U

Directorul Direcției Regionale Vamale București a fost trimis în judecată pentru CORUPȚIE alături de alți doi funcționari din cadrul instituției

Gandul acum 38 minute
Directorul Direcției Regionale Vamale București, Paul Petrof, este acuzat de DNA că i-ar fi prezentat unui om de afaceri conținutul unei ordonanțe emise de ofițerii de poliție din cadrul I.G.P.R. Cu ajutorul acestuia, antreprenorul ar fi fost anunța

Comisia Europeană anunţă că menţine obiectivul unei reduceri cu 90% a gazelor cu efect de seră până în 2040, dar acceptă anumite „flexibilităţi”

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a propus miercuri menţinerea obiectivului său de reducere cu 90% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2040, comparativ cu nivelul din 1990, dar a introdus unele „flexibilită

BOR a aprobat caterisirea prin readucerea la statutul de monarh lui Corneliu Onilă, fostul episcop de Huși, condamnat definitiv pentru VIOL

Gandul acum 34 minute
Patriarhia Română a aprobat miercuri, 2 iulie, în urma unui sinod, caterisirea prin readucerea la statutul de monah a fostului episcop de Huși, Corneliu Onilă, condamnat definitiv la opt ani de închisoare cu executare pentru viol și alte agresiuni s

Cod galben de caniculă în aproape jumătate de țară. Valul de căldură se extinde de vineri / HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri un cod galben de caniculă valabil pentru jumătatea de vest a ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, potrivit meteorologilor. Atenţionarea meteorologică cod g

Ilie Bolojan a stabilit oficial cu ce se vor ocupa cei cinci vicepremieri

HotNews acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a decis care sunt atribuțiile celor cinci vicepremieri din cabinet. Decizia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. Dintre cei cinci, doar doi au și portofolii de ministru. Ei vor gestiona ministerele care le-au r

Garda Naţională de Mediu și IGSU vor controla toate depozitele de deşeuri municipale din ţară / Vor fi verificate condiţiile de stocare şi identificaţi factorii de risc ecologic

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan, a anunţat că instituţia pe care o conduce va controla toate depozitele municipale din ţară, împreună cu Inspectoratul General pentru Sit

eJobs: 4 din 10 angajaţi sunt nemulţumiţi de salariul lor actual şi resimt presiune financiară în viaţa de zi cu zi. Jumătate spun că au nevoie de minimum 6.000 de lei pe lună pentru cheltuieli

Ziarul Financiar acum 4 ore
Nemulţumirea faţă de veniturile actuale devine o realitate tot mai prezentă în rândul angajaţilor din România. Astfel, 39% dintre participanţii la cel mai recent sondaj derulat de eJobs spun că nu sunt mulţumiţi de salariul pe care îl câştigă în pre

Taxele discutate de România cu Bruxelles-ul: TVA 21% de la 1 august, creşteri de accize, impozit suplimentar de 4% pentru bănci. De la anul, impozit pe dividende de 16%

HotNews acum 2 ore
Guvernul a discutat o variantă de ultim set de măsuri cu Comisia Europeană, care prevede creşteri de taxe în valoare de 10,6 miliarde de lei în acest an, cu aplicare de la 1 august, şi de 33,6 miliarde de lei anul următor (aplicare an întreg), la ca

Vremea

București
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

19°/32°
vin.

22°/36°
sâm.

22°/34°
Iasi
acum

28°
mie.

14°/28°
joi

16°/31°
vin.

18°/33°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

26°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

20°/27°
sâm.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

11°/30°
joi

16°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

16°/27°
Timisoara
acum

32°
mie.

14°/34°
joi

17°/39°
vin.

21°/41°
sâm.

18°/32°