Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovenii din Colegiul uninominal 7 vor să îşi cheme aleşii la raport

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 iunie 2010 ·

Ei le propun parlamentarilor să se întâlnească mâine, pe platform uzinei Roman SA, pentru a-i trage la răspundere cu privire la reducerea pensiilor şi a salariilor.

„Le propunem parlamentarilor care au fost aleşi în colegiul nostru să vină la o întâlnire în care să ne explice cum îşi permit să ne taie pensiile, salariile şi alte drepturi pe care le-am avut până în aceasta lună. Noi le-am dat voturile pe baza promisiunilor pe care le-au făcut, nu pentru ca să ne trădeze interesele şi să ne taie drepturile legitime, consfinţite de Constituţie şi stropite de sângele eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989", spun reprezentanţii Grupului ad hoc al braşovenilor din Colegiul uninominal nr. 7

În cazul în care parlamentarii nu le vor rezolva problemele, braşovenii le vor cere aleşilor să plece. „Ne fură drepturile şi vieţile! Să le cerem socoteală şi să-i obligăm să ne reprezinte conform dorinţelor şi intereselor noastre, nu ale lor. Si dacă nu pot sau nu vor, SĂ PLECE!", mai spun alegătorii.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine sunt influencerii lui Călin Georgescu care au fost percheziționați. Bogdan Peșchir și Makaveli, printre cei vizitați de mascați. O jurnalistă a fost amenințată

Libertatea acum o ora
Procurorii de la Parchetul General desfășoară joi, 20 martie, 17 percheziții domiciliare în București și în județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, într-un dosar ce vizează infracțiunea de coruperea ale

Octavian Morariu, ales în Comitetul Executiv al CIO - primul român după 39 de ani

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Octavian Morariu (63 de ani), fost președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a fost ales în boardul Comitetului Internațional Olimpic, el primind 53 de voturi. Este primul român într-o asemenea poziție la CIO după o perioadă de 39 de ani.

UE îşi amână contramăsurile în războiul comercial cu SUA până la jumătatea lui aprilie

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) anunţă joi că îşi amână - până la jumătatea lui aprilie - intrarea în vigoare aunor contramăsuri vizând produse produse americane ca răspuns la impunerea unor taxe vamale de 25% de către Donald Trump oţelului şi aluminiului, o

Japonia, prima echipă calificată la Cupa Mondială din 2026

News.ro acum o ora
Japonia a devenit prima ţară care şi-a asigurat locul la Cupa Mondială de fotbal din 2026, după victoria cu 2-0 în faţa Bahrainului, joi, la Saitama, în preliminariile zonei asiatice. Aflată în fruntea Grupei C, cu 19 puncte şi trei meciuri rămase d

Video Ilie Bolojan, înaintea reuniunii Consiliului European: „Avem nevoie de o economie competitivă și de o apărare europeană consolidată”

Adevarul acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut joi, 20 martie 2025, o declarație de presă la Bruxelles, înainte de participarea sa la reuniunea Consiliului European.

Eddie Jordan a murit. Fostul șef al echipei de Formula 1 a murit la 76 de ani

Libertatea acum o ora
Eddie Jordan, fostul proprietar al echipei de Formula 1 Jordan Grand Prix și comentator TV, a decedat la vârsta de 76 de ani. Acesta se afla într-o luptă cu o formă severă de cancer de prostată și a murit în dimineața de joi, relatează BBC.

Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume, în timp ce SUA se plasează la cel mai slab nivel. România a coborât pe locul 35 (raport)

HotNews acum 9 ore
Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume pentru al optulea an consecutiv, potrivit raportului anual al ONU privind fericirea, publicat joi, care plasează Statele Unite la cea mai slabă clasare de până acum. România a coborât trei locuri în cla

Echinocțiul de primăvară 2025: data și ora exactă, ce este și ce înseamnă pentru noi

Wall-Street.ro acum 4 ore
Echinocțiul de primăvară din 2025 are loc pe 20 martie la ora 11:01 (ora României), marcând începutul oficial al primăverii astronomice și echilibrul dintre zi și noapte. Primăvara, anotimpul renașterii și al reînnoirii, este marcată din punct de ve

Agențiile de informații americane arată că ucrainenii nu sunt „încercuiți” la Kursk și îl contrazic pe Donald Trump

Adevarul acum o ora
Soldații ucraineni din Kursk au pierdut teren în ultimele zile, dar nu sunt încercuiți de forțele ruse, contrar comentariilor recente ale lui Donald Trump și Vladmir Putin.

Superliga: Programul etapei a 3-a play off/out. Derbiul Rapid - Dinamo are loc la 6 aprilie

News.ro acum o ora
LPF a anunţat, joi, programul etapei a III-a din play-off-ul şi play-out-ul Superligii: Vineri, 4 aprilie Ora 17.30 Oţelul Galaţi - Politehnica Iaşi Ora 20.30 Petrolul Ploieşti - Sepsi OSK Sf. Gheorghe Sâmbătă, 5 aprilie Ora 16.45 UTA Arad - FC Boto

Vremea

București
acum

13°
joi

3°/13°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/14°
Iasi
acum

13°
joi

2°/13°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

5°/11°
Constanta
acum

11°
joi

4°/11°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

0°/11°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

13°
joi

0°/13°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/13°
dum.

8°/16°