Îmi place să încep cu sfârşitul. Cu sfârşitul anului şcolar, mai ales când în calitate de tată iubitor de fotbal te pomeneşti că ai serbarea copilului exact la ora la care debutează Campionatul Mondial. Indiferent ce faci, tot e rău, aşa că mai bine nu vă spun ce am decis să întreprind. Trebuie să recunosc însă că am văzut meciul de deschidere, Africa de Sud - Mexic, scor 1-1. Şi nu am ratat nici coroniţele. În fine să trecem 100% la fotbal. Din start regret că măcar pentru 30 de zile nu am un handicap auditiv. Aş scăpa, în primul rând, de agasantele trompete africane (vuvuzela). Dacă tot am ajuns la urechi, o vorbă bună merită şi comentatorul TVR, Narcis Şelaru, care ne-a luat în primire încă de la primul meci. Un tip entuziast, care vrea să ne uimească, încearcă să ne explice într-un limbaj aproape ingineresc, la limita ştiinţificului, fiecare luft sau ratare. După ce îl asculţi 90 de minute simţi nevoia să te apuci să rezolvi nişte logaritmi, aşa ca să te mai relaxezi. Din nefericire am pierdut culegerea de Gheba, aşa că mă concentrez în continuare pe fotbal. Deci, cu urechile sângerând am urmărit primul meci aşezat comod cu o doză dublă de sifon în faţă. Aşa cum toţi pariorii anticipau am avut parte de un x care menţine speranţele de calificare în optimi întregi. Am văzut un Giovani dos Santos spectaculos în prima parte, un portar african în mare formă şi am înregistrat un număr impresionat de pase date în ... vuvuzele.

Pentru început merge, dar speranţele au crescut mai pe înserat când aveam în faţă două foste campioane mondiale. În plus, pe neobservate, sifonul s-a făcut bere, aşa că şi entuziasmul a crescut odată cu gradele din pahar. Cum nu am apucat să vorbesc de pomul lăudat nu mă pot plânge că am mers în van cu sacul. Am asistat la un dialog între două orchestre, una compusă din 10 percuţionişti şi un singur violonist (Forlan), cealaltă completă din