Criza îşi pune amprenta pe turismul buzoian. În această vară, puţini sunt cei care şi-au făcut deja rezervări pentru a-şi petrece concediile de odihnă la una dintre pensiunile buzoiene. Unii au ales alte staţiuni din ţară, iar alţii au renunţat la concedii din cauza lipsei banilor.
„În toate zonele turistice buzoiene pensiunile au turişti, dar nu aşa cum ne aşteptam. Până acum, acestea au un grad de ocupare de doar 30 %, preferate fiind cele din zona Chiojdu şi Monteoru”, ne-a declarat Cristina Partal, preşedinta ANTREC Buzău.
Pensiunile din aceste două zone buzoiene rămân în topul preferinţelor turiştilor prin ţuica mortală de Chiojdu, dar şi a terapiei din odaia cu fân, iar cele din zona Monteoru datorită bazinelor cu apă sărată.
În timp ce turiştii din alte judeţe vin în Buzău în concediul de odihnă, buzoienii preferă vacanţele peste hotare. Preţurile mici şi serviciile oferite au făcut ca numărul rezervărilor pentru Turcia, Grecia sau Bulgaria să crească în acest sezon.
„Cei mai mulţi şi-au făcut rezervări pentru această vară în staţiunile din Turcia, este în topul preferinţelor buzoienilor pentru că sunt pachete ieftine şi servicii de calitate. Pe locul al doilea se situează Bulgaria, pentru că au avut sistemul early booking cu reducere de 20%, iar pe locul al treilea este Grecia, unde sunt preţuri ceva mai mari”, ne-a spus Doru Brătulescu, administratorul agenţiei Turism Briant.
Se pare că în acest an litoralul românesc este ultima opţiune a buzoienilor. Operatorii de turism au observat deja o scăderea a numărului de cereri pentru staţiunile româneşti şi pun acest lucru pe seama tarifelor mai ridicate faţă din alte ţări.