Trei membri ai grupului „Noii Golani” au fost ridicaţi de jandarmerie după ce au întrerupt lansarea de carte a fostului preşedinte Ion Iliescu de la Bookefest, acuzându-l de crimele de la Revoluţie şi de la mineriade.
Tinerii au strigat că Iliescu nu ar mai trebui să lanseze cărţi, ci să stea în puşcărie. Deloc timoraţi, mâine, de la ora 11,00 „Noii Golani” au de gând să mărşăluiască de la Intercontinental şi până acasă la Ion Iliescu.
Cu liderul grupării „Noii Golani”, George Simion, care a fost amendat pentru această acţiune, m-am întâlnit în studiourile Vox News, la emisiunea simpaticei congoleze Mbela Nzuzi. Mi-a plăcut mesajul anticomunism, revolta aparent sinceră. Mi-a venit însă să râd când a explicat că ei, „Noii Golani”, n-au trăit pe pielea lor Mineriada din 13-15 iunie 1990, dar că părinţii a doi-trei membri au avut de suferit. Doamne, cât am îmbătrânit! Faţă de ei, sunt un „Vechi Golan”.
Spre deosebire de aceşti copii, pe 14 iunie 1990 mi-am luat o bătaie soră cu moartea de la mineri în redacţia ziarului „Dreptatea”. Nu eram vreun mare gazetar, ci un puşti. Dar teribil de mândru că-mi dăduse, după câteva luni de ucenicie, nea Paul Lăzărescu să coordonez o pagină: „Dreptatea tinerilor României” (vă rog să nu râdeţi, ăsta era titlul, astea erau vremurile…). Dar frontispiciul ziarului făcea toţi banii şi efortul din lume: „Tribună de lupta împotriva comunismului”.
După ce mi-am luat vreo câteva bâte bune pe spinare, am fost târât în spatele Pieţei Rosetti, pe Caimatei, şi lăsat să zac lângă alte două-trei persoane.
Dacă nu profitam de neatenţia cerberilor şi nu o rupeam la fugă, poate astăzi nu mai eram în viaţă. Nu-i nicio faptă de eroism în asta. Zeci şi sute de bucureşteni poartă încă semnele ortacilor pe ei. Alţii zac la doi metri sub pământ… Eu, unul, nu o să-l uit niciodată pe portarul de la P
