Câţiva foşti oameni ai străzii reciclează sau repară calculatoare la Atelierul de inserţiune de la uzina Faur din Bucureşti, pregătindu-se să intre pe piaţa muncii. Atelierul, un proiect de economie socială unic în România, este o şansă pentru cei care au curajul s-o ia de la început.

Doru Ipeghian şterge cu o lavetă galbenă capota unei maşini în hala unei spălătorii din Băneasa. Are 57 de ani, e bronzat şi poartă un cercel argintiu în urechea stângă. Pulverizează un spray făcut din plante pe vopseaua lucioasă şi roteşte cârpa în cercuri concentrice.

De aproape o lună lucrează la spălătoria ecologică Sineo. Locuieşte la un hotel ieftin de prin Pantelimon, se trezeşte la şase dimineaţa şi face zilnic câteva ore cu tramvaiul şi metroul. Dar asta nu-l deranjează. E fericit. În ultimii doi ani a trecut de la lipsa oricărui viitor la un pat al lui, o slujbă plătită şi posibilitatea de a visa.

„Boschetar" peste noapte

La 16 aprilie 2008, Doru Ipeghian a ajuns în Bucureşti, după 38 de ani petrecuţi în America. Emigrase în '70, jucase hochei la Boston, avusese două saloane de coafură, se însurase, divorţase, se chinuise 25 de ani să se lase de droguri şi sfârşişe la închisoare după ce încălcase un ordin de restricţie împotriva fostei soţii. Pentru că nu-şi luase cetăţenia americană, a fost expulzat în ţara de origine după doi ani de detenţie şi doi agenţi federali l-au escortat până în România. A devenit peste noapte „boschetar" şi a rătăcit trei zile prin Bucureştiul în care copilărise.

Avea la el doar o pungă neagră de plastic, în care ducea câteva cămăşi. N-avea niciun act şi nu cunoştea pe nimeni. În a treia zi, un poliţist l-a îndreptat spre un adăpost social unde a rămas timp de nouă luni. „Am zis că n-o să mor prin adăpost sau pe la colţuri de stradă", povesteşte acum Doru. E senin, are un accent american şi îi lipseşte încrâncenarea pe ca