Lucrătorii Poliţiei efectuează în continuare cercetări care să ducă la identificarea unor eventuali suspecţi în cazul spargerii casei de schimb valutar Prima Exchange.
La o zi după constatarea spargerii casei de schimb valutar Prima Exchange din Turda, de unde hoţii au plecat cu o sumă totală de aproximativ 30.000 de lei, poliţiştii încă nu au definitivat un cerc de suspecţi. Potrivit lui Daniel Graur, reprezentant al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, în cauză se fac în continuare cercetări, respectiv se investighează motivul pentru care agenţii firmei de pază Nera Mureşan, nu au intervenit după sesizarea faptului că s-a pierdut conexiunea cu sistemul de alarmă al casei de schimb valutar.
De cealaltă parte, Adina Mureşan, reprezentanta firmei de pază, susţine că şi în interiorul firmei se fac cercetări. „Vă daţi seama că avem 2.000 de clienţi şi nu ne permitem să fim neglijenţi. Nu se pune problema neglijenţei în serviciu, ci mai degrabă de a găsi motivul pentru care atunci când a avut loc spargerea, s-a luat curentul şi la Turda şi în Cluj, în apropierea sediului nostru“, a spus reprezentanta firmei de pază Nera Mureşan.
Reprezentanta companiei a mai explicat că în momentul în care e pierdută conexiunea, se înştiinţează atât birourile din Turda, cât şi cel de la Cluj. „Sunt mai multe piste pe care mergem. Noi cercetăm la fel ca poliţiştii, ceea ce s-a întâmplat. E interesant că între orele 00.45-1.30, şi la Cluj s-a luat curentul“, a spus Adina Mureşan.
Arătăm că în cursul nopţii de joi/vineri, persoane necunoscute au pătruns în interiorul casei de schimb valutar Prima Exchange din Turda. Aici, hoţii au deconectat sistemul de alarmă prin GPRS, după care au tăiat alimentarea cu curent electric a agenţiei, respectiv au rupt seiful. În total s-au furat 21.000 de lei şi valută.
Citeşte despre cazul de la Turda