Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare amenință angajatorii cu sancțiuni de până la 2.500 de lei în cazul în care nu respectă măsurile de protecție a angajaților pe timp de caniculă.
„Este vorba de reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, asigurarea a câte 2-4 litri de persoană pe schimb a echipamentului dar și alte măsuri care, dacă nu vor fi respectate vom aplica sancţiuni drastice angajatorilor “, afirmă Cristian Sasu, directorul ITM Satu Mare.
Potrivit ITM, prin temperaturi extreme pozitive se înţeleg temperaturile exterioare ale aerului, care depăşesc +37 grade Celsius,sau corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel;
Temperaturile menţionate mai sus sunt temperaturi monitorizate şi certificate de Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie şi transmise de centrele regionale ale acestuia.
În perioadele cu temperaturi ridicate extreme, angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale:
A. Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă:
a) reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice;
b) asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;
c) alternarea efortului dinamic cu cel static;
d) alternarea perioadelor de lucru cu perioade de repaus în locuri umbrite,cu curenţi de aer
B. Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor:
a) asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb;
b) asigurarea echipamentului individual de protecţie;
c) asigurarea de duşuri.
Angajatorii care nu pot asigura condiţiile de mai sus vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, următoarele măsuri:
- reducerea duratei zilei de lucru;
- întreruperea colectivă a lucrului cu asigur