Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intamplari din padurea verde

Publicat in Formula AS, sâmbătă 12 iunie 2010 ·

Un proiect de sosea asfaltata condamna la moarte specii rare de animale, din rezervatia fabuloasa a Muntilor Tarcu, Godeanu si Retezat. Solicitati sa isi spuna parerea, cei mai mari specialisti in fauna din Romania s-au adunat la Campul lui Neag, o localitate din Hunedoara. Relatare de la fata locului

Romania are o comoara inestimabila: o padure de peste o suta de mii de hectare, foarte putin atinsa de om. Este ceea ce se numeste la nivel mondial "Peisaj Forestier Intact". Muntii Tarcu, Retezat, Godeanu si Valcan formeaza acest imperiu al naturii, ce depaseste ca importanta chiar si Delta Dunarii, prin unicitatea sa. Mai exista doar trei astfel de locuri in lume: pe Amazon, in Congo si in Indonezia. In Europa este singurul. Din interese politice, financiare (imobiliare, de exploatare forestiera) sau pur si simplu din ignoranta, autoritati locale din Gorj si din Hunedoara au decis sa taie in doua, cu un drum de asfalt, tot acest paradis. Drumul National 66A, pe scurt DN 66A. Revoltati de aceasta decizie, cei mai buni specialisti ai Romaniei, la initiativa asociatiei "Agent Green", au hotarat sa faca o cercetare stiintifica a bogatiilor naturii ce ar urma sa fie afectate de marea asfaltare. I-am insotit timp de mai bine de o saptamana pe traseul ce leaga Campul lui Neag si Valea Jiului de Baile Herculane. Textul de fata este rezultatul acelei calatorii.

In labirintul padurii

- Uite urma!, imi spune Anca, oprindu-se pentru a nota coordonatele exacte. Ma uit nauc in jur, apoi la picioarele mele, si nu vad nimic.

- Uite aici!, imi arata ea pe marginea drumului pamantul inca moale, de la ploaia de ieri. Nu vad decat bolovanis si noroi. Anca se apropie si traseaza un contur. Ma uit mai atent si disting, intr-adevar, o adancitura. "Aici, in spate, e pernita, si deasupra sunt degetele. Pernita este rotunda si are patru degete fara gheare. Urma

Articolul in Formula AS >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 10 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 11 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 13 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 6 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 10 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°