Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlădescu: Vom creşte taxele, dacă scăderea economică va depăşi 2%

Publicat in Curierul, sâmbătă 12 iunie 2010 ·

Dacă economia României rămâne la nivelul actual, de 0, - 1%, nu va fi nevoie de o creştere a fiscalităţii, dar o scădere economică de peste 2% va impune un alt scenariu, a afirmat ministrul de Finanţe Sebastian Vlădescu la The Money Channel. El şi-a exprimat încrederea că, anul viitor, România va înregistra o uşoară creştere economică. "În cazul în care recesiunea economică în România rămâne aşa cum este astăzi, la 0, poate -1, nu va fi nevoie să luăm măsuri suplimentare, chiar dacă vor fi probleme, facem ajustări, tăiem cheltuielile. Dacă vom avea o recesiune de -2, -3, -4, discutăm deja de un alt scenariu. După părerea noastră va fi tot 0 sau o uşoară creştere economică", a declarat Vlădescu.

El a afirmat că, pentru prima dată în viaţă, speră să mai fie în funcţie şi săptămâna viitoare, după votarea moţiunii de cenzură. "E prima dată în viaţa mea când fiind într-o funcţie, spun că sper să fiu şi săptămâna viitoare. Şi nu de dragul meu", a spus Vlădescu. Ministrul a precizat că dacă Legea de scădere a salariilor bugetarilor şi a pensiilor va fi declarată neconstituţională, nu-şi va da demisia, ci va căuta alte soluţii de reducere a deficitului bugetar.

''Sunt foarte uşor de înlocuit''

"Nimeni nu e de neînlocuit, iar eu sunt foarte uşor de înlocuit, pentru că nu sunt om politic. Nu îmi voi da demisia chiar dacă Curtea Constituţională va declara aceste legi neconstituţionale şi voi sta să caut soluţii. Putem analiza scenariile, ele pot fi desenate în orice moment, până la momentul în care lucrurile se pot face calm şi liniştit, nu-mi voi da demisia", a mai spus Vlădescu.

Ministrul a adăugat că, pe lângă scăderea de salarii şi pensii, Guvernul are în plan şi măsuri de relansare a economiei, printre care o schemă de garantare pentru absorbţia fondurilor comunitare, revizuirea sistemului de ajutor de stat şi posibilitatea de a p

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 26 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 2 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 55 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

Bogdan Hossu, Cartel Alfa: Vrei voucher de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei / Prorogarea indexării pensiilor cu inflaţia, până în 2026, va crea o tensiune socială suplimentară dar este şi imorală / Noi am anunţat proteste

News.ro acum 42 minute
Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat sâmbătă, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că s-a decis că acei bugetari care doresc voucher-ul de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribuie din salariu cu 800 de l

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 2 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 6 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 7 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°