Sigur că aţi văzut, măcar în filme sau la televizor, dacă nu în vreun salon de spital sau pe stradă, cum se resuscitează un om.

Cum este readus la viaţă, cum se reaprinde flacăra speranţei şi a vieţii. Inarmat cu doi electrozi grei, ţinuţi de mânere, cel ce vrea să readucă omul la viaţă îi aplică un şoc electric foarte dur, care face corpul să tresalte şi, cu puţină şansă, va readuce bătăile inimii. Va reporni viaţa în corpul muribund. Sigur că această procedură e neplăcută pentru cei care o privesc, mai ales dacă le pasă de corpul aproape părăsit de viaţă. Ar fi mult mai plăcut să-l poţi resuscita spunându-i o poveste, mângâindu-l sau gâdilându-l. Dar singura soluţie e şocul acela neplăcut, brutal. Acum, economia românească este în această situaţie. Nu sunt fatalist, nu cânt prohodul României. Constat doar ceea ce orice om cu minte poate constata. Au spus-o şi “medici” din afară. Suntem înainte de intrarea la terapie intensivă. Economia românească e corpul tot mai lipsit de viaţă pentru care trebuie aplicat şocul. Muribund de mai multă vreme, bolnavul a ajuns în salon. De aici se va întoarce pe picioare sau cu picioarele înainte. După îndelungi bâlbâieli, în fine, s-a ajuns la singura concluzie vitală: va trebui aplicat şocul. Cei doi electrozi sunt pregătiţi. Medicul are electrozii în aer. Dar nu pot fi aplicaţi pentru că mai există “rude” ale bolnavului care cred că nu trebuie aplicat şocul. Cred că-l pot resuscita cu mângâieri, cu tocşouri sau cu gargară. Se ştie ce bine face gargara uneori. Aşa că se opun acţiunii vitale, se opun şocului. Nu le place medicul. Ar trebui schimbat, zic ei. Deşi asta ar însemna o amânare fatală pentru corpul care aşteaptă în salon. Pentru că medicul de acum, dacă e schimbat, trebuie să predea inventarul. Asta durează. Alegerea unui alt medic ia alte zile preţioase care reduc şansele de resuscitare. Iar noul medic îşi va const