- Editorial - nr. 570 / 12 Iunie, 2010 Ne sperie criza, dar nu intreprindem nimic pentru a intra in normalitate. Deocamdata asteptam sa ne rezolve altii problemele si comentam, nevoie mare, despre pacatele guvernantilor, despre bani publici cheltuiti aiurea, despre dictatura presedintelui, pensii si salarii diminuate etc. Oriunde te-ai duce, chiar si la birtul din colt cu trei mese din material plastic, subiectul este acelasi. Poate aspectul cel mai trist consta din faptul ca lumea nu cunoaste dedesubturile imprumutului de la FMI, un imprumut generat doar de o grija politica, aceea de a acoperi salariile bugetarilor si pensiile. Categoric, societatea romaneasca a devenit una de consum extrem de pagubos. Este ca si cum, intr-o familie, fiecare se imprumuta pentru un trai de lux, iar cand vine vremea scadentei, se trezesc ca raman fara casa, fara avere. Este cea mai mare tampenie sa accesezi un imprumut pentru a acorda sprijin altora, poate intr-o situatie mai buna decat a noastra, si sa nu folosesti acest imprumut in relansarea economica a tarii. Ne asteptam din partea Guvernului Boc sa vina cu un proiect analizat si discutat cu toti factorii interesati, pentru potentarea relansarii economice prin masuri ferme de asanare a risipei si economisire sanatoasa a resurselor interne. Dictatorul Traian Basescu vine si ne spune ca suntem in pericol sa ne scufundam si ne propune doua solutii de avarie: prima se refera la marirea TVA, iar a doua se refera la scaderea salariilor, a pensiilor, a ajutoarelor sociale si a subventiilor. Executivul si-a asumat raspunderea pentru cea de-a doua solutie, concomitent cu unele masuri pentru reducerea aparatului birocratic, un aparat care a crescut astronomic dupa fiecare campanie electorala, ca o rasplata pentru fidelitate, astfel ca, la ora actuala, avem parte de o caracatita a functionarilor, greu de starpit. Cat despre clantaii din PSD