Au trecut trei ani şi aproape două luni de când am început să scriu pentru Gazeta de Sud. Nu mi-am imaginat, în momentul în care am primit propunerea de a colabora cu acest ziar, că o să ajung până aici. Şi era lesne de înţeles, deoarece eram lipsit de experienţă în domeniul presei, iar o rubrică gen „Colţul suporterului“ nu mai întâlnisem nicăieri. De ce eu? Nu ştiu să vă spun, dar le mulţumesc tuturor celor care mi-au dat oportunitatea să scriu despre echipa pe care o iubesc de mic copil. Mă bucur că am avut ocazia să-mi exprim opinia, laudativ sau critic, în privinţa Ştiinţei, că am avut posibilitatea să scriu despre istoria şi marii jucători ai Băniei fotbalistice şi că am făcut parte, chiar dacă într-o mică măsură, din viaţa acestei echipe. O să trăiesc însă cu regretul că munca mea a fost înţeleasă şi apreciată mult prea puţin de către cei care au condus Universitatea. În momentul în care am început să scriu m-am gândit că trebuie să fac ceva, astfel ca echipei să-i folosească articolele mele. Dacă am reuşit sau nu, concluziile le trage fiecare. Îmi pare rău că spaţiul din „colţ“ a fost limitat, pentru că multe dintre argumentările mele despre articolele pe care le scriam au venit la comentariile pe care le primeam pe internet şi de aceea am preferat să răspund de fiecare dată când cititorii semnalau ceva. Ceea ce am apreciat şi mă determină să-mi scot pălăria în faţa conducerii ziarului şi a departamentului sport este faptul că nimeni nu mi-a impus să scriu sau nu un articol pe o anumită temă. Nici măcar n-am fost admonestat vreodată când anumite opinii puteau să strice relaţiile de prietenie ale ziarului cu diverse personaje din fotbal. Am fost lăsat să-mi spun părerea despre ce am crezut eu de cuviinţă în momentele respective. Vă mulţumesc şi dumneavoastră, cititorilor mei, indiferent dacă v-am fost sau nu pe plac. Mereu am considerat că o critică, dacă est