Motiunea de cenzura, provocata de asumarea responsabilitatii guvernamentale pentru pachetul de decizii anti-criza, a avut meritul de a delimita clar aspiratiile si optiunile parlamentarilor romani.
A aparut evident, inca o data, faptul ca majoritatea alesilor se reprezinta in primul rand pe ei insisi, si mai putin pe cetatenii care i-au votat. Chiar motiunea s-a vadit o proba de iresponsabilitate, pentru ca, respingand deciziile guvernamentale, nu pune nimic coerent in loc. Balbaiala este, de fapt, o stare caracteristica a celor mai multi "reprezentanti". Politicienii nostri sunt buni la dat cu gura, dar reticenti la actiune; sunt darnici la "binele tarii", dar numai dupa asigurarea binelui lor. Trecerea cu usurinta de la o tabara la alta, de la o optiune doctrinara la alta, arata ca interesul personal primeaza, ca - pentru multi - partidele sunt doar vehicule pentru atingerea unor tinte individuale. Se poate spune ca, dincolo de consecintele ei sociale si economice dure, criza are si un paradoxal efect pozitiv: dezvaluie crud, fara artificii, oportunismul si afacerismul politicianului autohton, dispretul lui pentru cei ce l-au votat, dezinteresul lui (mascat) pentru "tarisoara".
Criza nu a lasat politicienilor decat o alegere. Sau se aplica "masuri de dreapta", precum cele propuse de guvernul Boc, de reducere a salariilor si pensiilor, sau se trece la "masuri de stanga", de tip social-democrat, de adoptare a unei impozitari progresive feroce si a unei mariri de TVA. Prima formula are drept consecinta reducerea drastica a calitatii vietii, a nivelului de trai pentru cei mai multi. Cea de a doua duce la falimentarea initiativei private, la blocarea investitiilor si la cresterea (previzibila) a somajului. Masurile propuse de guvernul Boc lasa sperante relansarii productiei (cu efecte sesizabile pentru piata muncii si pentru preturile produselor - oblig
