Marea poetă, eseistă şi traducătoare Nina Cassian a făcut o serie de mărturisiri ziarului Libertatea, în cadrul unui interviu exclusiv. Scriitoarea de 86 de ani, stabilită în SUA din 1985, a fost zile trecute în România, cu ocazia lansării unei noi cărţi pentru copii.
Libertatea: Ce aţi scris mai uşor - cărţile pentru copii sau cele de poezii şi proză destinate adulţilor?
Nina Cassian: Nu ştiu... şi unele, şi altele le-am scris cu aceeaşi spontaneitate. Literatura pentru copii a fost ca un refugiu într-o perioadă foarte grea, în care scrisul devenise o corvoadă (n.r. - în perioada comunismului). Exista un vocabular obligatoriu, aşa că m-am refugiat în literatura pentru copii, pentru că acolo mai erau permise note de fantezie, puţin umor, nişte metafore... A fost pentru mine un adevărat refugiu, o salvare din cătuşe, din chingi.
În România aţi cunoscut foarte mulţi scriitori. Ce v-a plăcut la unii, ce aţi dezaprobat la alţii?
Prea dificil... Asta cere pagini întregi! Cu unii am fost de acord, cu alţii în dezacord. Nu ştiu, nu aş putea să-ţi spun. De altfel, viaţa mea a fost destul de echilibrată: cu eşecuri, cu succese. Aşa cum e normal să fie existenţa unui om.
Partidul Comunist nu v-a agreat, în schimb v-au iubit mari scriitori români. De aceea aţi şi fost numită “femeia fatală a literaturii române”. Cum vă împăcaţi cu acest apelativ?
A, nu... e absurd! Nu am fost niciodată o femeie fatală. Dar lumii îi place să exagereze, iar mie mi-a convenit într-o anumită măsură şi nu am combătut asta cât s-ar fi cuvenit. Pentru că, fiind o fată urâtă, ceea ce se observă cu ochiul liber şi astăzi, dacă vă uitaţi mai bine...
...ştiţi cum se spune, frumuseţea stă în ochii celui care priveşte!
(râde) Da... Deci fiind o fată urâtă, am fost bucuroasă cumva de atenţia care mi-a fost acordată de-a lungul vieţii. Dar asta a venit târziu, pen
