Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Argentina lui Maradona înfruntă Nigeria

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 12 iunie 2010 ·

„Pumele“ conduse de „El Pibe de Oro“ debutează în Africa de Sud şi nu au deloc o misiune uşoară în faţa „super vulturilor“, în timp ce Anglia înfruntă Statele Unite. După ce a câştigat aproape de unu singur Cupa Mondială din 1986, Diego Maradona vrea să triumfe şi ca antrenor în cea mai importantă competiţie fotbalistică din lume. „El Pibe de Oro" şi elevii săi au astăzi primul „examen" din Africa de Sud, urmând să întâlnească Nigeria în Grupa B, la Johannesburg, pe stadionul Ellis Park, de la ora 17.00. Maradona a şocat prin deciziile sale încă de când a fost numit în funcţia de selecţioner şi a continuat să surprindă şi atunci când a anunţat lista cu convocaţii pentru acest Mondial, jucători precum Javier Zanetti sau Esteban Cambiasso rămânând în afara lotului. Cu toate acestea, Maradona susţine că are cea mai bună echipă de la Cupa Mondială: „Suntem ca un Rolls Royce condus de Messi". Selecţionerul Argentinei intenţionează să folosească un trident ofensiv, format din starurile Messi, Higuain şi Carlos Tevez. În poartă, cel mai probabil, va sta Sergio Romero, linia de fund va fi formată din Heinze, Martin Demichelis şi Samuel, iar la mijloc vor juca Gutierrez, Angel Di Maria, Javier Mascherano şi veteranul Juan Sebastian Veron. Selecţionerul Nigeriei, Lars Lagerback, a apelat pentru acest Mondial şi la veteranul Kanu, deşi evoluţiile acestuia din ultimul timp au lăsat de dorit. Jucătorul de 33 de ani s-a arătat deosebit de încrezător în echipa „super vulturilor" înaintea întâlnirii: „Respect Argentina, are jucători deosebiţi. Dar noi o vom bate". Nigerienii vor beneficia la acest turneu de un aport impresionant al fanilor, aceştia venind în număr mare în Africa de Sud. Grecii întâlnesc Coreea de Sud La Porth Elizabeth, de la ora 14.30, tot în Grupa B a Mondialului sud-african, campioana europeană din 2004, Grecia, debutează într-un meci împotriva Coreei de Sud. Ele

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 31 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Consolidarea seismică a clădirilor din Capitală, cea mai mare prioritate în București, potrivit ministrului Dezvoltării

Adevarul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală.

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 57 minute
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°