Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cod galben de căldură în Dolj

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 12 iunie 2010 ·

Autorităţile doljene au luat vineri măsuri pentru a preîntâmpina efectele temperaturilor de peste 36 de grade Celsius care se vor înregistra în acest sfârşit de săptămână.

Agenţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o avertizare cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic, valabilă de sâmbătă, ora 12.00, până duminică, la ora 18.00, când temperaturile vor atinge frecvent 36 şi 38 de grade. Codul este valabil pentru întreaga ţară, iar temperaturile cele mai mari se vor înregistra în zona de câmpie.

Pregătiri de caniculă

Comitetul judeţean de intervenţie în situaţii de urgenţă determinate de caniculă s-a întrunit pentru prima oară în acest an în vederea pregătirii pentru zilele toride care se anunţă în judeţul Dolj începând din acest weekend. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj, autorităţile locale şi sanitare, precum şi directorii de spitale au întocmit un plan de măsuri pentru a limita pe cât posibil efectele temperaturilor extreme, care vor ajunge până la 38 de grade Celsius duminică.

„Pentru cele 1.000 de persoane instituţionalizate din unităţile medico-sociale, căminul de bătrâni, Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, trebuie asigurată o ventilaţie corespunzătoare a aerului şi necesarul de doi litri de apă. De asemenea, s-au luat măsuri pentru ca furnizorii de servicii medicale să asigure raportarea deceselor cauzate de caniculă. Şi, nu în ultimul rând, medicii de familie să-şi reactualizeze lista cu bolnavii cronic şi cu gravidele, pentru ca în situaţiile cu temperaturi ridicate să poată fi supravegheaţi şi ajutaţi eventual de serviciile sociale“, a declarat dr. Ştefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.

Puncte de distribuire a apei către populaţie

Autorităţile locale sunt obligate ca la activarea codului galben de caniculă să înceapă distribuirea de a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum 24 minute
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum o ora
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 8 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 9 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 10 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 9 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 12 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 13 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 12 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 13 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Vremea

București
acum

16°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

14°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°