V-aţi întrebat vreodată cât costă formarea şi pregătirea unui medic în România? Sute de mii, poate chiar milioane de lei.

Salariile a zeci de profesori, întreţinerea sălilor de curs, investiţiile în materialul didactic, subvenţiile pentru transport, pentru cazarea în cămine, stagiile de pregătire, salariile pentru perioada de rezidenţiat, sporurile şi multe altele. Scump, doamnă, scump! Dincolo - în ţările cu economii viabile - o fi mai ieftin? În mod sigur, da! Deşi, aparent, cheltuielile pentru pregătirea „halatelor albe" în ţările occidentale par mult mai mari - socotind beneficiile pe care acele ţări ştiu să le recupereze de pe urma acestor oameni cu înaltă calificare -, sunt recuperate cu prisosinţă prin serviciile enorme aduse de viitorii medici comunităţilor în care activează.

În România, la un capăt al conductei, gâlgâie prin pâlnia pregătirii universitare fonduri uriaşe din buget, destinate profesorilor şi miilor de studenţi incluşi în sistem, iar la capătul final - în cabinete, spitale şi institute - abia dacă se mai recuperează ceva medici de top în care s-au pompat, timp de cel puţin zece ani, fonduri substanţiale. Conducta ciuruită a sistemului lasă să se scurgă spre alte zări tot capitalul intelectual care ar putea îmbogăţi societatea românească. Lipsa unei asistenţe medicale de calitate se va traduce în următorii ani în putere de muncă scăzută şi în costuri tot mai mari pentru a îngriji tot mai mulţi bolnavi.

Soluţia urgentă pentru a atrage „halatele albe" să lucreze în ţară ar fi scutirea de la impozitare a veniturilor medicilor tineri (aşa cum se procedează în prezent cu cei din domeniul IT), în special a celor care se stabilesc în zonele cu asistenţă medicală deficitară şi acordarea unor sporuri şi facilităţi pentru ca acest capital de inteligenţă şi entuziasm să nu mai fie risipit. Sărăcia nu ne mai permite.