În premieră, orădenii vor putea a admira bijuterii realizate manual din aur, argint şi pietre preţioase. Trendul a fost lansat de un tânăr absolvent de design, care la numai 25 de ani a pus pe picioare un atelier de artă exclusivist.
În Oradea există la ora actuală un singur atelier în care se fac bijuterii din aur, argint, şi pietre preţioase, hand-made. Creatorul lor, Horia Abrudan, absolvent de design grafic, spune că şi-a înfiinţat atelierul dintr-o mare pasiune şi nu pentru a-şi dezvolta o afacere.
„M-am apucat de bijuterii handmade acum 10 ani. Am descoperit atunci că am şi talent la desen şi îndemânare. Am început cu bijuerii din materiale simple combinate, ca pielea, şi în timp am învăţat să lucrez cu metale”, spune Horia. Tânărul spune că nu se inspiră dintr-o temă anume şi nici nu ţine cont de tendinţele modei atunci când creează.
Tendinţe hot
„Eu fac macro-bijuterii care arată spectaculos pe un podium de defilare sau la ocazii speciale”, explică tânărul. Accesoriile realizate de Horia au făcut înconjurul ţării în diverse prezentări şi expoziţii. Băiatul recunoaşte că i s-a întâmplat ca oamenii să-l abordeze pentru un accesoriu unicat. „Dacă vine la mine un doritor îl întreb prima dată vârsta şi cu ce se ocupă. Fiecare bijuterie trebuie mulată pe personalitatea omului şi trebuie să-l reprezinte indiferent dacă merge la baschet, la lucru, sau la nuntă”, susţine artistul. Orădenii interesaţi de metal-design vor avea ocazia de admira cele mai noi bijuterii în cadrul unei prezentări care se anunţă spectaculoasă. „Alături de creatorul de modă Alexandra Marin pregătesc o expoziţie specială”, anunţă Abrudan. Femeile pasionate de fashion vor avea ocazia de a vedea în exclusivitate costume de baie unicat, combinate cu bijuterii de aur şi argint supradimensionate.
„Este prima prezentare de gen din 2010, pentru că o astfel de expoziţ