Africa de Sud a făcut o figură bună în meciul de debut contra Mexicului, de pe stadionul Soccer City.

Cu toate că s-alăsat dominată în prima repriză, echipa pregătită de fostul antrenor alcampioanei mondiale din 1994, Carlos Alberto Pereira, a ştiut ceea ce vrea şi,mai ales, a ştiut să atace simplu, cu pase lungi şi hotărâtoare. Dintr-o astfelde fază, un atac curat, pe spaţiu mare, ce denotă exerciţiu, viteză, tehnică,Tshabalala a marcat spectaculos în repriza a doua şi a aprins un joc ce păreade rutină.

Cunoscutul antrenor a făcut din jucători talentaţi o echipă cu bunădistribuţie în teren şi vârfuri mereu gata de şuturi decisive. Mexicul a jucatcam stereotip şi caduc şi, deşi a avut mingea mai mult, a reuşit anevoiosegalarea, profitând, de fapt, de apărarea uneori cam naivă a sud-africanilor.Scorul final este, în fond, echitabil, după jocul de ansamblu. Meciul vedetă,Franţa-Uruguay, a oferit un fotbal studiat, inteligent, între echipe cu bunăcunoaştere a fotbalului şi cu ambiţii manifeste. Fiecare echipă a vrutvictoria, spre a se asigura în faţa meciurilor următoare pentru calificarea înoptimi. Fiecare a fost capabilă să creeze pericole pentru poarta adversă.Franţa a fost uşor mai bună şi a construit mai multe atacuri.

S-au distinsGourcuff – prin clarviziune, prezenţă aproape ubicuă la mijloc şi în atac,Toulalan ca travaliu, Forlan ca inteligenţă (exceptând incredibila ratare dinminutul 73, din careu, perpendicular pe poartă). Fără strălucire a fost Ribery,neconcludent Diaby, încă neprofilaţi jucătorii uruguayeni, iar Anelka, în notaobişnuită, adică destul de tocit. Doar cu Forlan, este evident că Uruguay-ul nupoate câştiga mult. Eliminarea luiLodeiro şi introducerea lui Gignac, în locul încă neconvingătorului Govou, lafrancezi, păreau să avantajeze tehnica echipă a Franţei. Ca şi altădată,Uruguay a recurs însă la apărare aglomerată, p