«Forţa oamenilor politici nu stă atât în valoarea reală a putinţei lor de a crea, cât în valoarea pe care oamenii le-o atribuie».

În volumul unu al cărţii sale „Bucureştii de altădată" (Editura Universul, 1927), Constantin Bacalbaşa vede drept evenimente majore ale anului 1891 morţile lui I.C. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu. Din privirea aruncată asupra atmosferei din anul respectiv, Constantin Bacalbaşa trage această concluzie nemiloasă: „Cu stingerea lui Brătianu şi a lui Kogălniceanu viaţa politică a ţării nu s-a resimţit deloc, deoarece amândoi nu mai aparţineau, de câţiva ani, puterilor active şi creatoare ale societăţii româneşti". O comparaţie cu vremurile când cei doi „au ţinut aţintite toate privirile româneşti asupra geniilor lor" se impune. Autorul o face pentru a sesiza din nou, nu fără uimire: „Şi cu toate acestea, către sfârşitul vieţii lor, după atâtea fapte mari împlinite, după atâtea minuni ieşite din lucrarea lor patriotică, amândoi nu mai erau decât doi muritori ca toţi ceilalţi, demni cel mult de respectul ce se cuvinte la doi bătrîni care au fost".

Publicat în 1927, „Bucureştii de altădată" rămâne un document peste care istoricul perioadei Carol I şi al României moderne nu poate sări. Constantin Bacalbaşa a trăit-o ca jurnalist. Drept urmare, memoria sa oferă cititorilor interbelici, dar şi celor de acum fapte, mari şi mici, nu numai din experienţa sa directă, dar şi din societatea românească, aşa cum au văzut-o ştirile şi zvonurile, în România lui Caragiale şi ele un soi de ştiri. Din când în când, autorul se opreşte din istorisirea faptelor pentru a da curs nevoii de a medita asupra acestora. Doar jurnalist, gândurile sale n-au zbor, nu trec dincolo de clişeele gazetăreşti şi, deseori, de orizontul Conului Leonida şi al Efimiţei. În cazul celor doi mari bărbaţi de stat, explicaţia dată dispariţiei din atenţia contemporanilor m