Nu pot să nu mă bucur puțin că, odată cu criza, moare o ­cultură tembelă a turismului. Dacă privim cu atenție, și Grecia, și Spania, și Portugalia sunt țări care au făcut din turism o linie strategică de dezvoltare. Ceea ce e bine, însă până la un punct.

articol preluat din Money express

Turismul e o industrie prin excelență evazionistă, inclusiv fiscal – Grecia a devenit legendară pentru lipsa de respect pentru taxe. Turismul vinde bâlci, vinde mâncare și băutură, construiește în exces hoteluri, distrugând esența locului. Veți fi știind probabil din rubrica asta că sunt un tip antituristic. Dar îmi place să călătoresc, îmi place spontaneitatea călătoriei, dar mai ales îmi place să merg în locuri, orașe în care nimeni nu zâmbește fals pentru un euro în plus. Ba chiar de aia îmi place Bucureștiul, că e încă un oraș sălbatic, indiferent la turiști, un oraș în care trebuie să cauți cu destul de multă atenție un loc în care să te simți bine. Sunt oameni de afară care mi‑au spus că le place că Bucureștiul nu se „prostituează turistic“. Mă rog, ar fi limite și pentru asta: una e să nu te prostituezi, alta e să ignori complet valorile reale ale orașului.

De ce nu‑mi place turismul industrial? Pentru că a segregat, sub pretextul vizitării, viața reală a unei țări de mediul turistic. Iar mulți au preferat să cumpere iluzii de acest fel. Nici un exemplu nu e mai bun decât Cuba, unde te duci în spatele unui gard să te bucuri de statutul de non‑cubanez.

Thailanda e o rezervație și mai tristă, cunoscută pentru turism sexual – mai nou, și acolo a izbucnit o revoltă a „roșiilor“ mai mult decât serioasă, deci nu e doar o criză „turistică“ europeană. Dacă e să luăm în joacă harta și să identificăm victimele crizei, în destule cazuri vom vedea că respectivele țări au și o industrie turistică dezvoltată.

Turismul e și o industrie a virtualului; dar a coti