Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Kîrgîzstanul, scăldat într-o baie de sânge

Publicat in Adevarul, duminică 13 iunie 2010 ·

În sudul Kîrgîzstanului a fost instituită starea de asediu după confruntări interetnice soldate cu aproape o sută de morţi şi peste 1.000 de răniţi. La două luni după confruntările sângeroase din aprilie, un nou conflict între etnicii uzbeci şi cei kîrgîzi a făcut peste 97 de morţi şi 1.200 de răniţi.

Guvernul interimar de la Bişkek a instituit, ieri, stare de asediu în regiunea Jalal-Abad din sudul Kîrgîzstanului, unde două treimi dintre localnici sunt uzbeci şi unde s-au refugiat susţinătorii fostului preşedinte Kurmanbek Bakiev.

Forţele de ordine au undă verde să deschidă focul fără somaţie asupra grupurilor înarmate. Executivul condus de Roza Otunbaeva a luat această decizie după ce starea de urgenţă declarată sâmbătă a rămas fără efect.

Clădiri în flăcări, oameni speriaţi

„Violenţele, numărul jafurilor şi al masacrelor creşte. Dacă nu sunt luate măsuri eficiente, tulburările pot degenera în conflict regional", se arată într-un comunicat al guvernului.

Prin urmare, zeci de rezervişti sub 50 de ani au fost mobilizaţi ca să facă „ordine" în sudul ţării, controlat de susţinătorii fostului preşedinte Bakiev. „Schimburile de focuri continuă, se pot auzi peste tot, mai multe clădiri sunt în flăcări, oamenii sunt speriaţi", relatează agenţia AKIpress.

Alimentarea cu energie electrică, apă şi gaze este întreruptă. Magazinele şi pieţele sunt închise. Bolnavii din spitale nu mai primesc hrană, nici medicamente.

Premierul Otunbaeva a cerut intervenţia militară a Rusiei, pentru a pune capăt tulburărilor care au cuprins inclusiv Oş, cel de-al doilea oraş ca mărime din Kîrgîzstan. Moscova a refuzat să trimită un contingent, explicând că este vorba de „conflict intern".

În schimb, guvernul rus a trimis cinci tone de medicamente şi apartură medicală. Şase kîrgîzi răniţi au fost transportaţi la spitale d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 42 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 18 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 24 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 51 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 23 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°