Ascensiunea lui Ion Stănescu, decedat luna aceasta, s-a datorat relației sale cu Nicolae Ceaușescu şi eficienței în ”demascarea dușmanilor de clasă”.

Biroul Executiv Central al Partidului Alianţa Socialistă a anunţat, pe 6 iunie, decesul lui Ion Stănescu, preşedintele Consiliului Securităţii Statului în perioada 1968 – 1972 şi ministru de Interne între anii 1972 şi 1973.

Ion Stănescu, pe numele său real Silaghi, s-a născut la 23 ianuarie 1929 în comuna Gercheşti, judeţul Dolj, şi era fratele vitreg al lui Leontin Sălăjan, fost ministru comunist al Apărării, membru supleant al Biroului Politic al PMR şi membru al Comitetului Politic Executiv, începând cu 1965.

Comunicatul Biroului Executiv Central al Partidului Alianţa Socialistă din 5 iunie 2010 îl descrie pe Ion Stănescu drept un „om de mare caracter, luptător pentru adevăr şi dreptate, de o cinste şi o corectitudine impecabile”, care „şi-a pus toată viaţa sa în slujba societăţii şi a omului de rând”. De fapt, el a fost numai unul dintre activiştii de partid care au avut un rol activ în instaurarea, consolidarea şi supravieţuirea regimului comunist, acesta deţinând funcţii de conducere pe tot parcursul perioadei comuniste.

Sarcină: „demascarea dușmanului de clasă”

După 23 august 1944, Ion Stănescu s-a înscris în organizaţia de tineret a Partidului Comunist, iar până în 1948, an în care este scos din producţie şi trecut în corpul activiştilor de profesie, a lucrat ca frezor la uzinele „23 August” (Malaxa din perioada interbelică). Asemenea altor lideri comunişti din perioda 1965-1989, ascensiunea sa în cadrul ierarhiei comuniste se datorează relaţiei clientelare faţă de Nicolae Ceauşescu. Ca activist, sarcinile lui erau popularizarea realizărilor regimului comunist şi demascarea „duşmanilor de clasă”.

Printre primele atribuţii ale lui Ion Stănescu s