Acum 60 de ani se derula cea mai mare surpriză a unui turneu mondial: SUA învingeau Anglia cu 1-0, după ce cu trei zile înainte, la un meci de verificare, yankeii erau zdrobiţi de britanici cu 10-0!
Englezii n-au vrut să participe la primele trei turnee finale (1930, 1934, 1938) considerându-le prea slabe, apoi au fost învinşi de americani, printr-un gol al haitianului Gaetjens. Un jucător rămas în istoria fotbalului mondial, ceea ce nu se va întâmpla, din păcate, cu Clint Dempsey.
Între timp s-a scos un film de pe această confruntare istorică, politică mondială care a apropiat şi mai mult cele două superputeri, iar sâmbătă seara, la Rustenburg, n-a mai fost 1-0, ci 1-1. Suficient pentru mai toţi specialiştii să acrediteze ideea că fost, din nou, o surpriză. N-a fost pentru că opt dintre yankei joacă în campionatul englez, trei în Germania şi doi în Scoţia. A trecut epoca în care americanii erau adunaţi de pe la echipele din Major Soccer League, o competiţie plină de bani care străluceşte în mediocritate.
Singura mare diferenţă e în dreptul antrenorilor. Capello câştigă 9 milioane de euro pe sezon, omologul lui, Bob Bradley, de vreo 15 ori mai puţin. Aici ar fi trebuit să fie 15-0 pentru Anglia, totuşi, fotbalul nu e matematică. A fost 1-1, dar pentru Capello a fost 1-0. Nu poate fi de vină pentru că portarul Green a gafat ca un începător. Cum spunea mioriticul Cârţu, norocul nu poate fi antrenat. Avea dreptate, chiar dacă dintr-un tehnician apreciat a ajuns un specialist în retrogradări.
