Coborând în salina de la Târgu Ocna, văpaia soarelui se pierde în întunericul şi răcoarea galeriilor cu pereţii lucioşi. În adâncuri, turiştii, fie copii puşi pe şotii, fie persoane venite la tratament, descoperă o lume în care istoria lumii este spusă de straturi de sare. Sursa: Simona Diaconu

Mai precis, culoarea fiecărui strat de sare de pe pereţii minei arată ce s-a petrecut în anul în care acest strat s-a format. Anii secetoşi sunt marcaţi de sarea mai albă, iar cei mai ploioşi de sarea mai întunecată. Însă, în straturile mai întunecate se găsesc şi minerale, necesării organismului.

În salină a fost amenajat şi un bazin, săpat în sare şi umplut cu apă. Aceasta, pentru ca bolnavii care coboară în mină să poată face aerosoli. Dar ca să afli mai multe informaţii despre salină nu este suficient să citeşti ceea ce scrie pe panourile din incintă. Ar fi nevoie de un ghid, însă nu sunt bani pentru aşa ceva. Numărul minerilor a fost redus, iar salariile diminuate, aşa că, spune Aurelian Bucur, angajat al Salinei, „meseria de miner e mai mult un hobby”.

Maşinăria de „tencuit” pereţii

Bărbatul lucrează în mină de la 18 ani, astfel că în ultimii 20 de ani a coborât în fiecare zi în adâncuri. Acum îl găseşti în cabina de la intrarea în salină, lângă staţia de autobuz. Ştie pe unde şerpuiesc galeriile în mină şi cum au devenit pereţii de sare, negri de fum, strălucitori: s-a folosit un procedeu similar cu tencuirea unei case, numai că s-a folosit o maşină care funcţionează asemeni unui tun de zapadă. În loc de nea, maşinăria a „tencuit” pereţii salinei cu sare strălucitoare.

Prin galeriile în care minerii sapă după sare, vagonetele zac în întuneric, iar aerul este înecăcios de la fum. Pe jos, s-a aşternut un praf de sare fin şi murdar. Dacă revii în zona iluminată, dai peste bazinul artificial, în care apa curge în casca