Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Triatlonul din Bihor a desemnat oamenii "de oţel" din România (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, duminică 13 iunie 2010 ·

3.800 de metri înot, 180 de kilometri pe bicicletă şi 4.200 de metri de alergat. Acestea sunt probele prin care au trecut, sâmbătă, participanţii la XTR Triathlon, primul triatlon cu distanţe de Ironman din România.

Început pe lacul de acumulare de la Fughiu, la ora 7 dimineaţa, concursul a avut două mari categorii: individual şi echipe. Totodată, proba de individual s-a împărţit pe categorii de vârstă: 18-30 de ani, 31-40 de ani şi 40+.

"La categoria 40+ am avut doi concurenţi, niciunul n-a terminat probele. La 31-40 au fost 5 înscrişi, 3 au finalizat, iar la 18-31 au fost 7 înscrişi, din care 3 au terminat. Practic, din 14 înscrişi au terminat 6", a explicat pentru BIHOREANUL Szokolszky Istvan, organizatorul competiţiei şi, totodată, unul dintre participanţi. Abandonul s-a datorat, în mare măsură, şi căldurii insuportabile. "Au fost trei cazuri de insolaţie", a mai spus Istvan. Dintre echipe, una singură a abandonat.

Duminică dimineaţă, câştigătorii au fost premiaţi. Locul I la individual 18-30 de ani l-a ocupat Alexandru Diaconu, din Braşov, care a finalizat cele trei probe în 14 ore, 50 de minute şi 34 de secunde. Pe locul II la aceeaşi categorie s-a situat Orban Attila din Odorheiul Secuiesc, cu 14 ore, 58 de minute şi 2 secunde, iar pe locul III Ionuţ Stoica, din Constanţa, cu 17 ore, 44 de minute şi 5 secunde.

La categoria 31-40 de ani, câştigătorul locului I este Cristian Ghilţ, din Bucureşti, care a finalizat probele în 16 ore, 9 minute şi 14 secunde. Locul doi i-a revenit lui Daniel Rosu, din comuna Tunari, jud. Ilfov, care a ajuns la finish deodată cu Ghilţ, însă ocupă locul secund pentru că bucureşteanul a făcut primele două probe într-un timp mai scurt. Pe locul al III-lea este tot un bucureştean, Marius Melinte, care a terminat probele în 17 ore, 47 de minute şi 21 de secunde.

Dacă printre laureaţii probelor individuale nic

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 48 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 53 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Noi restricții de circulație pe Valea Oltului. Care sunt orele la care se poate circula liber pe DN7

Ziare.com acum 20 minute
Urmează noi restricții de circulație pe Valea Oltului (DN7), timp de aproximativ o lună, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Circulația va fi afectată începând de marți, 4 martie, pe sectorul cuprins între

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 48 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 4 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

O fetiță a rămas cu handicap grav după o perfuzie administrată greșit

Adevarul acum 37 minute
Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a fost obligat de instanță să plătească daune uriașe pentru familia unei fetițe, care a suferit sechele grave după ce i-a fost administrată greșit o perfuzie.

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum o ora
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/6°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°