Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crimă în bucătăria lui Ptolemeu

Publicat in Jurnalul, duminică 13 iunie 2010 · ·

Până şi "temutei" Agatha Christie i-ar fi plăcut să scrie o carte cu o intrigă atât de interesantă cum este... "Crimă în bucătăria lui Ptolemeu". Deşi localizată tot în Egipt, spre deosebire de romanul Agathei Christie, acţiunea cărţii scriitorului grec Iannis Lemonis se petrece nu într-un prezent relativ, ci departe în trecut, acum 2.300 de ani, în timpul dinastiei Ptolemeilor. Intriga are însă un aer cât se poate de modern, cu toate că personajele se îmbracă, vorbesc şi mănâncă exact ca acum două milenii şi jumătate.

Până şi reţetele despre care pomeneşte autorul - şi pe care ni le dezvăluie adeseori cu deliciile unui gurmand pe care şi pomenirea savorilor unui fel de mâncare sau a unei licori îl aduce la extaz - sunt tot ale acelor timpuri. Scriitorul mărturiseşte că s-a documentat vreme de patru ani, atât în Grecia, cât şi în Egipt, răscolind bibliotecile şi muzeele, pentru a reconstitui cât mai fidel timpurile despre care avea să scrie. Pentru a fi sigur de valabilitatea reţetelor ce urmau să intre în carte, prozatorul a "probat" mâncărurile, mai întâi pe "gura şi stomacul" prietenilor, apoi în mijlocul unei competiţii culinare dedicate profesioniştilor şi amatorilor pasionaţi.

Coincidenţă sau nu - asta vor decide, cândva, cititorii români ai cărţii -, această competiţie a avut loc la Bucureşti. Este vorba despre recenta ediţie a Campionatului de Gătit în Aer Liber, unde Iannis a fost însoţit în temerara sa acţiune gastronomică de Nela Tianu Adamopoulu, cea care va traduce romanul pentru publicul român. Să mai rămânem puţin în zona culinară şi să vorbim despre bucatele gătite de cei doi în competiţia din Capitală: prima reţetă cunoscută de muştar, din istorie, preparată din boabe de muştar, stafide din struguri albi, oţet; creveţi la grătar în frunze de smochin, pastă de usturoi cu praz, caracatiţă la grătar.

Ineditul reţ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bogdan Teodorescu, conferențiar universitar și consultant politic de renume, a decedat în data de 8 aprilie 2025

Capital acum 2 ore
Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan Teodorescu a avut o carieră prodigioasă în domeniul comunicării și marketingului politic, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestor discipline în România.

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum o ora
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

USR - Adunarea Parlamentară a OSCE trimite, la cererea USR, misiune de observare la alegerile prezidenţiale din luna mai

News.ro acum 59 minute
Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a decis luni, la Copenhaga, să trimită o misiune de observare la alegerile prezidenţiale din 4 şi 18 mai 2025, în urma solicitării oficiale formulate de Iulian Lori

Ilie Bolojan susține conferință de presă pe tema tarifelor comerciale impuse de SUA

Ziua Constanta acum o ora
Tarifele comerciale impuse de Statele Unite vor fi discutate la Palatul Cotroceni, marți,la ora 17:00 Președintele interimar, Ilie Bolojan, va susține marți, la ora 17:00, o conferință de presă la Palatul Cotroceni, având ca subiect tarifele comerci

G4Media: Donald Trump Jr. vine la București înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui SUA, va ajunge în București la sfârșitul lunii aprilie pentru a participa la un eveniment de business, au declarat surse apropiate organizatorilor pentru G4Media. Conform surselor citate, evenimentul

O cruce înaltă de șapte metri a fost montată pe turla mare a Catedralei Mântuirii Neamului. Cântărește șapte tone

Adevarul acum 2 ore
Crucea de pe turla mare a Catedralei Mântuirii Neamului, care cântăreşte şapte tone, a fost montată marți, 8 aprilie, cu ajutorul unei macarale, după o perioadă de pregătiri care au durat aproximativ două săptămâni.

Termoenergetica anunţă lucrări la sistemul de termoficare în mai multe zone ale Capitalei, în această săptămână

News.ro acum o ora
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, marţi, că în următoarele zile se vor face lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţiile au durate diferite de realizare, în func

Pacienţii vor putea face donaţii spitalelor, în loc să ofere atenții medicilor. Legea a fost promulgată

HotNews acum 3 ore
Medicii sunt cei responsabili să le spună pacienţilor care vor să sprijine un spital ca formă de recunoştinţă pentru actul medical de care au beneficiat că acest lucru se poate face doar printr-o donaţie legală către unitatea sanitară, spune deputat

Sute de blocuri din Capitală vor rămâne fără apă caldă și căldură zilele acestea. Care sunt zonele afectate

Adevarul acum o ora
Sute de blocuri din mai multe sectoare al Capitalei vor rămâne fără căldură și apă caldă începând de marți, 8 aprilie, anunță Termoenergetica Bucureşti (CMTEB). Potrivit companiei municipale, intervenţiile au durate diferite de realizare, în funcţie

Ministerul Muncii anunţă că pensiile, alocaţiile şi ajutoarele sociale ajung la beneficiari înainte de sărbători / CALENDARUL

News.ro acum 40 minute
Ministerul Muncii anunţă, marţi, că pensiile, alocaţiile şi ajutoarele sociale ajung la beneficiari înainte de sărbători, astfel încât toată lumea să aibă resursele necesare pentru a se pregăti. ”Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile, pensiile şi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/8°
mie.

2°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/7°
mie.

-1°/7°
joi

-1°/6°
vin.

-1°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/9°
mie.

-0°/11°
joi

2°/10°
vin.

-0°/11°