Ieri, pentru ca petrecusem cu o zi inainte si stiam ca ma duc si azi undeva, am vrut sa ma relaxez putin singura. Si am plecat spre o piscina. Aveam in cap doua locatii, de la prima am plecat a.s.a.p cand am vazut ca (deja) la zece dimineata erau numai fasoane si figuri (n-am nimic impotriva fitzelor, e si asta o lume, insa prea aproape de mine mi se par cam agresive, in plus nu imi place sa stau intre oameni care doresc musai sa atraga atentia, nu inteleg aceasta atitudine) si m-am oprit la a doua (I had a plan B, cum ar veni . Bleu Ciel, o piscina mica si mai discreta, unde insa, in week end, la zece si jumatate mai gasesti sezlonguri numai la umbra (eu am avut noroc, pentru ca dupa mine, gata! S-au cam terminat si sezlongurile…).
De ce va scriu acest text, poate va intrebati (mai am o idee de text, insa imi trebuie putin mai mult timp sa o asez in pagina). Din doua motive: unul, ca sa va descriu plusurile si minusurile acestui loc, si al doilea, pentru a sublinia ca, in unele locuri din capitala, nici n-ai zice ca e criza. Deloc!
Incepem cu minusurile, desi, in general, filozofia mea de viata nu e acesta, insa sunt mai putine si ocupa mai putin spatiu in text, hi, hi..
Sezlongurile nu sunt o nebunie, (I mean, parca mai degraba iti vine sa dai mai multi bani, dar sa fie un serviciu de calitate -eu una asa gandesc) nu exista ospatari, doar un domn care nu e foarte atent la ce se petrece in jurul domniei sale, (fiindca face mai multe lucruri, de aceea) dusurile nu m-au invartit pe “spate”, umbrelele nu sunt foarte luxoase, de fapt nu sunt deloc luxoase . Cam asta e.
Sa revenim la lucruri mai “dragute”, la plusurile locului.
In primul rand, mi-a placut faptul ca muzica nu e agresiva. Nu e tipatoare, nu distruge timpanele, e o muzica placuta de vara, de vacanta.
Mai apoi, intrarea este foarte ieftina, (numai 400 000 de mii de lei vech
