Arjen Robben, recuperat după o leziune la coapsa stângă, nu s-a antrenat alături de coechipierii de la naţionala Olandei, duminică, cu o zi înaintea meciului de debut al echipei la Cupa Mondială, în faţa reprezentativei Danemarcei.
Robben a fost singurul absent din lotul naţionalei olandeze la şedinţa de pregătire de duminică de pe stadionul Soccer City, din Johannesburg. Potrivit unui membru al stafului tehnic al naţionalei, Robben "urmează un program individualizat pe un alt teren din oraş".
Robben a suferit o mică ruptură la coapsa stângă, la 5 iunie, într-un meci de pregătire împotriva Ungariei. Atacantul echipei Bayern Munchen a urmat un program de reabilitare accelerat, sub supravegherea fizioterapeutului olandez Dick van Toorn, ale cărui metode i-au permis o recuperare rapidă şi să fie declarat "apt de joc".
Cu toate acestea, selecţionerul Bert van Marwijk ar putea să nu-l utilizeze din primul minut în meciul de luni împotriva Danemarcei. Antrenorul vrea să evite "orice risc de recidivă", şi consideră că jucătorul său, "care a jucat cu greu timp de trei săptămâni", este lipsit de ritm.
După confruntarea cu Danemarca, Olanda se va confrunta în grupa E cu Japonia, la 19 iunie, şi Camerun, la 24 iunie, conform prosport.