Cacofonia europeană şi mondială provocată de criza economică şi reflexele ei sociale şi politice continuă, iar liderii europeni, într-un efort de ceasul al doisprezecelea, caută cu disperare să ajungă la un compromis asupra soluţiilor instituţionale care să permită punerea în practică a unui mecanism de guvernanţă economică pentru ca spaţiul economic şi monetar european să existe cu adevărat. Între timp, însă, alegerile naţionale anunţă, una după alta, succesul extremiştilor care răspund mai bine temerilor care populează astăzi inconştientul colectiv. Aşa că discursul politic despre necesitatea unei zone monetare eficiente şi a unei politici economice coordonate vine cam târziu şi nu prea mai are audienţă la publicul larg.

Eforturile liderilor europeni de cădea de a acord asupra unei viziuni instituţionale sunt haotice, iar formula instituţională care va permite o autentică guvernanţă economică rămâne încă de decis. În aceste condiţii e dificil să se ajungă la o variantă consensuală până la Consiliul european de pe 17 iunie de la Bruxelles. Chiar dacă săptămâna trecută cancelarul Germaniei, Angela Merkel, îşi exprima sprijinul pentru o modificare a tratatelor Uniunii Europene, preşedintele Consiliului European, atât de griul Herman van Rompuy declara că, deşi nu există tabuuri în ce priveşte revizuirea textelor, ideea susţinută la mijlocul săptămânii trecute de ministrul economiei din Franţa, Christine Lagarde, de a crea noi instituţii este, cel puţin pentru moment, inutilă.

Şi atunci, de ce mai există atâta perplexitate faţă de succesul pe bandă rulantă al extremiştilor care câştigă poziţii din ce în ce mai importante peste tot în Europa? Chiar în Flandra lui van Rompuy votul extremist a ajuns la aproape 40% (cu cele 25% din voturi ale Noii Alianţe Flamande a populistului Bart de Wever, la care se mai adaugă 10% voturile tradiţionale pentru fostul Bloc