Pe HD mi-a plăcut cel mai mult, fiindcă jucătorii nu mai par turtiţi, iar la gros-planuri vezi în clar broboana de transpiraţie. Sursa: EVZ

Ca mulţi alţii, văd Mondialul pe apucate, cel puţin în această fază a competiţiei, cu destule partide pe zi: la serviciu, între şedinţele de sumar; pe plasma cu purici a unei terase bucureştene, cu fundalul sonor asigurat de clienţii care pariaseră pe impotenţa „cocoşului galic” în faţa Uruguayului; pe monitorul din studioul GSP TV, trăgând cu ochiul la Messi şi la nigerienii cu fizic de excepţie în timp ce discutam live despre întoarcerea lui Dinu Gheorghe şi a lui Marius Şumudică în Giuleşti; pe LCD-ul unor prieteni care prind TVR HD (High Definition, ca să risipim confuzia). Pe HD mi-a plăcut cel mai mult, fiindcă jucătorii nu mai par turtiţi, iar la gros-planuri vezi în clar broboana de transpiraţie.

Nefiind reclame, îi poţi admira pe englezi şi americani ali niaţi în tunel înainte de meci, iar după, sunt interviuri cu Bob Bradley şi Steven Gerrard. Sigur, nicăieri nu e perfect - telespectatorii englezi care s-au uitat la ITV HD au pierdut golul lui Gerrard în direct din cauza unui spot publicitar. Dar oriunde te-ai uita pe lumea asta la televizor, nu poţi să scapi de enervantul cor de vuvuzele.

Ceva mai iritant la televizor cred că e doar soneria aceea care se aude neîntrerupt, pe Realitatea şi pe Antena 3, la transmisiunile din parlament. Din pricina goarnelor sud-africane, nu poţi percepe „yeah!”-ul britanic de la gol, nici celebrele încurajări, nimic! Alt aspect care nici nu se pierde, nici nu se transformă în format HD e comentariul partidelor de la TVR. La meciul Anglia - SUA, Dragoş Bocanaciu a dat una antologică.

Omul încerca să ne spună că galeria englezilor îşi susţinea echipa din mii de piepturi şi iată ce a ieşit: „Nu «God Save The Queen» ar trebui să cânte, ci God S