Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Credeam că sunt liberă….

Publicat in Pandoras, luni 14 iunie 2010 ·

Credeam că sunt liberă….

Credeam în libertatea de exprimare….

Credeam în democraţie….

Credeam….

Ei bine, astăzi nu mai cred.

Potrivit unei ştiri publicate pe pagina de Internet a Realităţii TV, democrat-liberalii l-au exclus din partid pe Daniel Oajdea, deputatul de Iaşi care a anunţat că va vota moţiunea de cenzură a PSD.

“Nu putem să fim de acord cu cei care îşi fac imagine pe seama partidului. De aceea, propunerea de excludere a domnului Oajdea a fost înaintată forurilor superioare. Nu vom avea alte situaţii de acest gest. Dacă vom avea, vom fi fermi. Nu ne face plăcere. Ca să poţi guverna o ţară, trebuie să poţi să te autoguvernezi şi să fim fermi. Parlamentarii PDL vor vota pentru respingerea moţiunii de cenzură a Opoziţiei“, a declarat purtătorul de cuvânt al PDL, Gheorghe Flutur, potrivit Realitatea TV.

Staţi să derulăm. Adică dacă nu faci ce-ţi zic eu eşti prost, nu te mai iubesc, nu mai am nevoie de tine, nu mai eşti bun, eşti bun de aruncat. Adică, in extenso, eu nu am nevoie de oameni cu idei şi personalitate, ci de marionete, de roboţei.

Eu sunt de acord că, odată afiliat unui partid politic, teoretic, împărtăşeşti ideile şi deciziile acestui partid. Normal. Doar de asta te-ai înscris, benevol, nesilit de nimeni. Dar, la un moment dat, s-ar putea să nu fii de acord cu o decizie. E dreptul tău ca om liber, care trăieşti într-un stat democrat.

Logic este să faci aşa cum îţi dictează conştiinţa, aşa cum crezi că e moral şi în aşa fel încât atunci când vei pune capul jos pe pernă să dormi liniştit.

Sigur, dacă în mod constant tu nu eşti de acord cu ce se decide pe linie de partid, dacă mereu eşti un „Gică contra”, atunci normal ar fi să demisionezi din respectivul partid şi să iei drumul cel mai potrivit pentru tine. Şi, evident, dacă nu faci asta, partidul te poate exclude oricând.

Trăind

Articolul in Pandoras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum o ora
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 44 minute
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum o ora
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Primarul municipiului Slatina a ajuns la spital după un accident cu bicicleta

Ziua Constanta acum 18 minute
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo a ajuns, duminică seara, 6 iulie 2025, la spital, după ce a suferit un accident în Parcul Tineretului din municipiu. A fost transportat la SJU Slatina, unde i s-au efectuat mai multe investigații medical

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum 37 minute
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Ministrul Sănătății: Nereguli grave la Spitalul Județean din Mehedinți. Manageri sancționați

Mediafax acum 18 minute
„În urma controalelor desfășurate la Spitalul Județean din Mehedinți privind modul în care au fost externați și transferați mai mulți pacienți cu afecțiuni neuropsihice, am constatat nereguli grave în respectarea legislației și a protocoalelor medic

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum 56 minute
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°