Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E nevoie de un nou împrumut FMI?

Publicat in Romania Libera, luni 14 iunie 2010 · ·

Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a declarat într-o emisiune televizată că România are nevoie de un nou împrumut de la FMI. „Sunt convins că la nivelul Ministerului Finanţelor şi al BNR au fost purtate discuţii în acest sens", a declarat Blaga, care a precizat că înGuvern nu s-a pus încă această problemă. Ideea fusese avansată de preşedintele Băsescu, dar numai în cazul în care nu se vor face tăierile de pensii şi salarii pe care tocmai le anunţa. „Nu putem cheltui mai mult decât pro ducem. Efectul ar fi ca la sfârşitul lui 2010 să facem un nou împrumut ca să putem plăti toate facilităţile de care au beneficiat unele categorii în mod nejustificat", spunea Traian Băsescu pe 6 mai. Dar cu două zile înainte de asumarea răspunderii Guvernului asupra tăierilor de salarii şi pensii Vasile Blaga se arată însă sceptic că Guvernul va reuşi să ţină cheltuielile sub control.

El nu crede, de exemplu, în restructurarea Guvernului. „Nu văd care ar fi foarte marea economie în acest moment dacă s-ar reduce numărul ministerelor", a declarat Blaga. El spune că propunerea lui Liviu Negoiţă de reducere a numărului de ministere de la 15 la 8 nu s-a discutat în partid. Mai eficientă ar fi diminuarea drastică a aparatului de stat, a numărului de secretari de stat şi de subprefecţi, a spus Blaga. Dar se pare că nici Vasile Blaga nu discută totul în partid. Colegii săi Roberta Anastase şi Ioan Oltean susţin că nu ştiu nimic despre un alt acord FMI. În partid se discută însă intens ipoteza unei remanieri guvernamentale imediat după asumarea răspunderii Guvernului în Parlament. Dar Vasile Blaga a plusat şi aici asumându-şi în numele Guvernului întârzierea reducerilor de cheltuieli, „Din ianuarie 2009 ştiam de situaţia dificilă. Puteam să luăm măsurile de austeritate în 2009, dar nu le-am considerat necesare atunci", a spus Blaga. El a precizat că regretă acest lucru şi crede că „şi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum 25 minute
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 2 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 8 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 9 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 10 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 9 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 12 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 13 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 12 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 13 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Vremea

București
acum

16°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

14°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°