Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sandro Rosell este noul preşedinte al Barcelonei

Publicat in Adevarul, luni 14 iunie 2010 ·

Omul de afaceri Sandro Rosell, în vârstă de 46 de ani, îi va urma lui Joan Laporta în funcţia de preşedinte al grupării FC Barcelona, după ce a câştigat alegerile de duminică.

Rosell a obţinut circa 62,35 la sută din voturile membrilor grupării catalane, cu mult mai multe decât Agusti Benedito, Marc Ingla şi Jaume Ferrer.

FC Barcelona, club cunoscut în lume în special pentru echipa de fotbal, are mai multe secţii şi un buget anual de 400 de milioane de euro, iar echipa de baschet a câştigat în acest sezon Euroliga.

Laporta, în vârstă de 47 de ani, preşedinte din 2003, a avut două mandate la FC Barcelona şi nu s-a mai putut prezenta la alegeri după ce a reuşit o serie istorică de victorii în ultimii ani: Liga Campionilor (2006 şi 2009) şi campionatul Spaniei (2005, 2006, 2009 şi 2010).

Victoria lui Rosell reprezintă o lovitură pentru Laporta, cei doi fiind colaboratori în primul mandat (2003-2005), însă apoi s-au certat. Candidatul susţinut de Laporta, Jaume Ferrer, a primit cele mai puţine voturi.

Rosell este specialist în marketing sportiv, va prelua funcţia la 1 iulie. Printre obiectivele sale figurează prelungirea contractului antrenorului Josep Guardiola şi achiziţionarea mijlocaşului spaniol de la Arsenal, Cesc Fabregas. El ar urma să se despartă de secretarul tehnic al clubului, Txiki Berigistain.

Circa 120.000 de membri (socios) -118.665- au fost invitaţi să voteze la stadionul Camp Nou, unde au fost amenajate birouri de vot. La scrutin au participat aproximativ 57.000 de socios.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Edward Iordănescu, mesaj pentru suporterii naționalei: „Capătul nu este aici, vă asigur!”

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Selecționerul Edward Iordănescu (46 de ani) le-a transmis un mesaj public suporterilor naționalei României, în care le-a mulțumit acestora pentru susținerea de care au dat dovadă.

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum 53 minute
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Cod galben de instabilitate atmsoferică în Banat

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă După caniculă vin ploile. Banatul, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local Maramureșul sunt vizate de cod galben de instabilitate atmosferică începând de duminică, de la ora 14.00. În Banat, Transilvania, în cea mai mare pa

Valul de căldură din Capitală va persista şi luni

Mediafax acum o ora
Duminică, valul de căldură va fi intens şi persistent, va fi în continuare caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indice temperatură umezeală (ITU) va depăşi 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Tempe

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

News.ro acum o ora
Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă

Cod galben de inundaţii pe râuri din 24 de judeţe

Mediafax acum 49 minute
Sunt sub cod galben de inundaţii râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Braşov, Sibiu, Timiş, Caraş-Severin, Covasna, Vâlcea, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Vaslui, Iaşi

China şi UE au convenit să înceapă discuţiile cu privire la impunerea de tarife suplimentare importurilor de vehicule electrice chineze

News.ro acum 54 minute
China şi Uniunea Europeană au convenit să înceapă discuţiile cu privire la impunerea planificată a tarifelor suplimentare pentru vehiculele electrice (EV) de fabricaţie chineză care sunt importate pe piaţa europeană, au declarat sâmbătă înalţi ofici

Cutremur la 5 dimineața, în România. Unde s-a resimțit cel mai puternic

Ziare.com acum 29 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs duminică dimineaţa, 23 iunie, la ora 5:34, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pă

Comentarii dure după cea mai controversată fază a partidei Belgia - România 2-0: „Henț clar! Sunt directive de la UEFA!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
România a cedat, scor 0-2, , însă partida ar fi putut să aibă un altfel de deznodământ dacă arbitrul Szymon Marciniak ar fi consultat VAR-ul în minutul 65 al jocului, la un posibil henț comis în careul advers de Youri Tielemans în careul „dracilor r

Aeroportul din Manchester, paralizat după o pană de curent. Mii de oameni s-au trezit cu zborurile anulate

Gandul acum o ora
Aeroportul din Manchester a fost cuprins de haos, duminică dimineață, după ce toate zborurile au fost anulate sau întârziate din cauza unei avarii uriașe la rețeaua electrică. Mii de călători care așteptau să fie îmbarcați s-au revoltat pe holurile

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/27°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/33°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°