"Viaţa ca o pradă" este un roman non-ficţional, scris când Marin Preda se apropia de 55 de ani şi terminat în doar câteva luni, sub impulsul unui puternic îndemn interior, după cum avea să mărturisească autorul. Cartea a apărut în 1977, când Marin Preda se bucura de prestigiul literar pe care îl merita şi era recunoscut ca o mare conştiinţă. Penultima carte a marelui prozator, "Viaţa ca o pradă" este o autobiografie literară.

"Văzusem odată un cal mort într-o văgăună, cu o grămadă de căţelandri, schelălăind de foame şi de neputinţă, care se repezeau la el să îl sfârtece. Dar de oriunde îl apucau, nu reuşeau nimic, calul rezista. Îşi înfigeau dinţii în burtă, în pulpe, în spinare, se propteau în picioare bâţâind din cap şi scheunând. Prima îmbucătură, care ar fi deschis drumul celorlalţi, le scăpa. (...) Desigur, viaţa nu e un cal mort, dar e, pentru un scriitor tânăr, o pradă care nu cedează, dacă nu ştii de unde s-o apuci."

Marin Preda îşi povesteşte partea de început a vieţii, copilăria, adolescenţa şi prima tinereţe, cea de până la 25-30 de ani, decupând, selectând, ierarhizând întâmplările şi personajele încărcate de semnificaţii proprii. Înfăţişează perioada admiterii la o şcoală de învăţători din Abrud, apoi la Şcoala de Arte şi Meserii din Miroşi, revăzute prin lentila întrebărilor şi a transformărilor lăuntrice din primii ani de studii. Avea 18 ani când, în urma Dictatului de la Viena (1940), România a cedat forţat teritorii din Ardeal, între care şi judeţul Odorhei. Elevii şcolii normale din Cristur, unde învăţa şi Marin Preda, au fost transferaţi în alte regiuni ale ţării. Întâmplare sau destin, viitorul scriitor a fost repartizat la Bucureşti, fapt care a însemnat o despărţire grea, abruptă, de viaţa sa de până atunci.

Secvenţa din roman închide în ea o răscruce afectivă dureroasă, care îi marchează definitiv biogra