Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RuNet Control 2.0: Cum au reuşit ruşii să controleze internetul

Publicat in Adevarul, luni 14 iunie 2010 ·

Deși nu a ridicat un “zid” între internauți și web, după modelul chinez, Kremlinul a reușit să înăbușe dizidența, învingând-o cu propriile ei arme

“În Federația Rusă nu se exercită nicio formă de control asupra Internetului. Evident, aici, ca în toate domeniile, trebuie să veghem ca legea să fie respectată...dar asta este de competența autorităților. Controlul Internetului și vegherea la respectarea legii sunt două lucruri complet diferite”, spunea Vladimir Putin, în 2007, când încă deținea funcția de președinte al Rusiei.

După ce a devenit președinte, în 1999, Vladimir Putin a tratat cu deosebită atentie mass-media rusească, pe care, în primii ani ai săi la Kremlin, a reușit să o fidelizeze, subordonând-o regimului. Referindu-se la media vizuală din rusia, Paul Goble, editorialist al Moscow Times, sugera că “telespectatorii sunt transformați într-un soi de retro-societate, care primește informații, doar în forma și măsura dorită de autorități”.

În a doua jumătate a deceniului, Internetul a devenit mijlocul preferat de informare al criticilor guvernului și a tuturor celor care simțeau nevoia unei alternative la mediul audio-vizual. Coroborând aceste tendințe cu creșterea naturală a accesului rușilor la Internet, autoritățile au devenit din ce în ce mai sensibile la acest mediu.

În ciuda asigurărilor date de Vladimir Putin, începând cu 2007 s-a observat o creștere exponențială a prezenței pe Internet a partidului de guvernământ și a simpatizanților săi. Chiar Putin a încurajat candidatii la o funcție parlamentară să comunice prin intermediul blogurilor cu potențialii votanți. Pe de altă parte, oameni de afaceri fideli Kremlinului au achiziționat afaceri de succes din domeniul online. Încă din 2006, grupul Kommersant, deținut de un loialist putinian, Alișer Usmanov, președinte al unei subsidiare a Gazprom, a achiziționat Gazeta.ru, una din cele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 36 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 37 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 41 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°