La douăzeci de ani după, zilele dintre 13 şi 15 iunie 1990 rămân un punct de inflexiune care nu poate fi ignorat: dincolo de violenţă, dincolo de trauma pe care au indus-o unei întregi generaţii, mineriadele propun celor de astazi o temă de reflecţie asupra modului în care, după decembrie 1989, democraţia românească s-a reinventat. Sursa: Arhiva EVZ
Ca în atâta ocazii, beneficiul perspectivei ne permite să încadrăm în contextul legitim ceea ce părea a fi un fapt izolat. Un mic exerciţiu cronologic, exerciţiu pe care îl propune şi suplimentul de faţă, probează existenţa unei serii istorice de evenimente ce marchează intervalul dintre decembrie 1989 şi iunie 1990.
Numitorul comun este dat de două dimensiuni: recursul la violenţa extralegală (apelul la mineri), pe de o parte, demonizarea opoziţiei politice şi intelectuale, pe de altă parte. Nimic nu este întâmplător în strategia la care recurg autorităţile identificate cu Frontul Salvării Naţionale. Tiparul terorii muncitoreşti este unul imaginat încă din 29 ianuarie 1990, atunci când devine evident că parcursul democratizării autohtone nu va fi similar cu cel al altor state din spaţiul central european.
MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Piata Universitatii 13-15 iunie VIDEO evz.roVezi mai multe Piata Universitatii 13-15 iunie - 2 VIDEO evz.roVezi mai multe Piata Universitatii 13-15 iunie - 3
Mineriadele nu fac decât să aplice, la o scară vastă şi cu resurse logistice incomparabil mai extinse, un mod de relaţionare cu Adversarul deja stabilit. Opoziţia, de la partidele democratice la manifestanţii din Piaţa Universităţii, întruchipează un Inamic generic cu care nu se poate gândi nici un compromis. El se cere lichidat sau neutralizat.
Din această unghi de abordare, regimul politic care se naşte în lunile de după decembrie 1989 încetează de mai fi unul atipic sau imposibi
