Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Impreuna dincolo de moarte

Publicat in Cancan, luni 14 iunie 2010 ·

DESTIN. Ionut si Adriana se casatorisera in urma cu un an DRAMA. Paraschiva, mama lui Ionut plange intr-una de cand a aflat vestea mortii fiului si a nurorii sale FINAL. Au fost adusi cu elicopterul de pe munte si depusi la morga Sotii Adriana si Ionut Gruia au fost scosi din mormantul de gheata de opt salvamontisti, care au fost nevoiti sa foloseasca drujbele pentru a le elibera trupurile meteorologilor. Salvamontistii sunt de parere ca sotii Gruia au ajuns in apropiere de o prapastie, pe o cornisa, care s-a rupt sub ei, provocand o avalansa. Cei doi s-au prabusit cu valul de zapada spre Valea Bolvasnitenilor.

Potrivit salvatorilor, Ionut Gruia ar fi putut scapa cu viata. El era echipat de munte, avea rucsacul in spate, iar cand a venit avalansa peste ei putea sa lase rucsacul din spate si sa iasa la suprafata. Nu a facut insa asta pentru ca o tinea de mana pe sotia sa, Adriana, careia n-a vrut, pur si simplu, sa-i dea drumul. "Cei doi au fost gasiti aproape unul de celalalt, iar Ionut avea manusa Adrianei in mana, probabil pentru ca s-au tinut de mana tot timpul", ne-a declarat Horia Cocie, seful salvamontistilor.

Sambata, ziua care l-a urmarit pe Ionut

Sotii Adriana si Ionut Gruia au disparut anul trecut, in sambata de dinaintea Craciunului. Ionut era de serviciu, iar sotia sa Adriana urcase din Borlova pentru a-si petrece sarbatorile impreuna cu sotul sau la cabana meteo Tarcu. Cei doi s-au intalnit la cabana Cuntu si, desi viscolea puternic, au decis sa urce la Tarcu. Din cauza vremii, s?au ratacit.

Mama barbatului este distrusa. "A fost ca un blestem: Ionut s-a nascut sambata, s-a cununat sambata, a disparut sambata inainte de Craciun si a fost gasit sambata", jelea ieri Paraschiva Gruia, careia i-a murit singurul baiat. Ionut se casatorise cu Adriana abia de un an, iar in momentul fatalului accident ea era insarcinata in l

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 3 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°