În primă instanţă, bărbatul le-a spus medicilor că ar fi fost tâlhărit de un companion ocazional cu care a băut. Ulterior şi-a adus aminte că a leşinat de prea multă băutură şi s-a trezit la spital fără nici un act.
Marian Bură, de 35 de ani din Dumitreşti, a ajuns noaptea trecută la Urgenţe după ce a fost preluat de o ambulanţă după o stradă din Focşani, unde leşinase.
Bărbatul tocmai se trezise dintr-o comă alcoolică iar în momentul în care i-au fost solicitate documentele şi a realizat că nu le mai are, a declarat că a fost tâlhărit.
Conform poliţiştilor, bărbatul lucra în construcţii la o familie din Focşani unde a consumat ieri mai multe băuturi alcoolice.
Pentru că voia să plece în alt judeţ pentru a munci acolo, s-a dus spre gară unde a poposit tot într-un bar, în aşteptarea trenului. A continuat să bea cu un alt bărbat cu care a şi plecat către autogară. Pe drum, din cauza alcoolului în exces, bărbatul s-a prăbuşit la pământ iar când s-a trezit, trei ore mai târziu, se afla în ambulanţă, în drum spre spital.
„Bărbatul a declarat că, cel mai probabil, a pierdut documentele din cauza faptului că băuse în exces şi a depus reclamaţia pentru ca, în cazul în care cineva îi va găsi actele, să le predea cât mai repede", a declarat Cătălina Olteanu, purtător de cuvânt al IJP Vrancea.
Bărbatul a rămas internat la secţia de psihiatrie până la orele prânzului.