Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zgonea: PDL merge pe modelul "statul suntem noi"

Publicat in Romania Libera, luni 14 iunie 2010 · ·

Negocierile dintre liderii de grup privind desfăşurarea şedinţei de plen nu s-au soldat cu niciun rezultat, PDL cerând continuarea şedinţei în timp ce opoziţia consideră şedinţa ca neregulamentară, potrivit NewsIn.

Secretarul Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea a acuzat grupul PDL că încalcă deliberat Regulamentul Camerei pentru a impune un judecător la Curtea Constituţională. "PDL merge pe acelaşi model: statul suntem noi, legea suntem noi. Le-am explicat procedural, am înţeles că un grup a întârziat, că şedinţa nu mai trebuia să continue. Modelul în care numeri 167, dar sunt doar 164 şi n-ai cvorum de şedinţă, modelul în care hotărăşti de unul singur că vrei să pui pe cineva la Curtea Constituţională este un abuz pe care nu l-am mai văzut niciodată", a spus Zgonea la capătul negocierilor eşuate dintre liderii de grup.

Deputatul PSD a apreciat că modul în care PDL încearcă să prelungească şedinţa Camerei Deputaţilor este un abuz grav din punct de vedere al democraţiei de care l-a acuzat, indirect, pe preşedintele României. "În acest moment pot să vă spun că România nu mai este stat democratic. (...) Este regretabil, n-am mai trăit niciodată aşa ceva de când sunt în Parlament. Cu Regulamentul în mână, cu legea în mână le explicăm că şedinţa poate să înceapă mâine, dar nu-i interesează. Sunt atât de fixaţi să dea raportul că fac ceea ce trebuie în faţa multiubitului conducător încât mă tem că eu, care în 1989 aveam 21 de ani, am lupta pentru nişte idealuri care azi au dispărut în România", a spus Zgonea.

Negocierile dintre liderii de grup privind desfăşurarea şedinţei de plen nu s-au soldat cu niciun rezultat, PDL cerând continuarea şedinţei în timp ce opoziţia consideră şedinţa ca neregulamentară, potrivit NewsIn.

Secretarul Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea a acuzat grupul PDL că încalcă deliberat Regula

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 2 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum 29 minute
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 2 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum 39 minute
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 2 ore
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 35 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

SUA, Marea Britanie şi Canada acuză Rusia, într-o declaraţie comună, de complot pentru influenţarea alegerilor din Moldova

News.ro acum 35 minute
Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au acuzat joi Rusia, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita la proteste în cazul în c

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum 3 ore
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum 3 ore
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/33°
vin.

18°/24°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°