Pe ecrane: “Felicia, inainte de toate”. Acum, aici: Razvan Radulescu. Intiiul adevarat scenarist de dupa revolutie. Iata-l la primul sau film ca regizor. Merita vazut.
1. De ce Felicia si nu Ana, Ioana, Magda? Ce culori, sunete, muzici iti stirneste tie numele Felicia?
Cunosc o Ana si cel putin trei Ioane. Nu seamana nici una cu Felicia. Magda nu-mi place. “Magda, mai pune un tacim” era o replica intr-un film de prin anii saptezeci, si cam la asta se rezuma rolul Magdei in filmul de care vorbesc. Ce-mi place la Felicia e ca, atunci cind spui Felicia, te gindesti automat la o fericire radianta, iar cind spui Feli, te gindesti la o pisica, noaptea. Intre altele. Imi plac numele care se preteaza la diminutivare.
2. Cit de cruda e neintelegerea cu aproapele, in lumea noastra de azi?
Mai cruda ca oricind inainte. Mi se pare ca dorintele noastre au devenit imprecise si confuze, pe masura ce s-au inmultit si si-au pierdut temeiul, si ca zona ilucutionara domina comunicarea.
3. Cum omoara si reinvie timpul actiunea filmului?
Ca orice dramaturgie, dramaturgia din Felicia opereaza compresii asupra timpului. Noi am facut-o constient, in sensul ca am urmarit o gramatica temporala coerenta, de la nivelul povestirii pina la cel al jocului actorilor. Decalaje in gesturi, accente in frazare, intreruperi, suspendari etc. Scopul a fost sa restituim, in beneficiul spectatorului, care urmeaza sa se identifice cu felul in care isi traieste Felicia continuumul afectiv si temporal, o ecuatie destul de complicata: nouasprezece ani de alienare in zece ore de timp diegetic, in doua ore de timp cinematografic. Filmul s-ar fi putut numi 19,10,2.
4. Povesteste-ti, in 3 rinduri, viata.
Pot si mai scurt. Am patruzeci si unu de ani si o fiica, o cheama Eliza.
5. Povesteste-ti, in 5 rinduri filmul.
Asta nu pot. Am facut, din povestea asta, un
