La nici două luni de când a intrat în politică, Teo Trandafir s-ar putea retrage. Deputatul PD-L afirmă că nu suportă mustrările primite din partea familiei sale cu privire la decizia Guvernului de a reduce pensile şi salariile.
"Tatăl şi mama mea mi-au spus că nu este normal ca după o viaţă de muncă să existe aceste tăieri. Lumea îmi spune că nu trebuie să se umble la pensii şi salarii", a declarat Teo pentru ziarul Puterea.
După ce în luna aprilie a câştigat un loc în Parlament, Teo a precizat că nu ştie dacă în scurt timp va mai fi politician şi că ultimele zile şi nopţi au fost cele mai grele din viaţa ei.
"Nu ştiu dacă în scurt timp voi mai fi politician pentru că nu înţeleg anumite lucruri, iar eu am intrat pentru altceva în politică. Eu am dorit să ajut copiii, să realizez anumite proiecte pentru care am fost aleasă. Nu mi-a spus nimeni, dintre cei care m-au contactat să întru în politică, că în scurt timp va trebui să decid în legătură cu tăierea pensiilor şi a salariilor. Este o decizie extrem de greu de luat", a explicat Teodora Trandafir.
Cu toate acestea, Teo nu a dat un răspuns clar cu privire la modul în care va vota în Parlament moţiunea de cenzură iniţiată de PSD.
În scurtă să activitate parlamentară, deputatul Teo Trandafir se poate lăuda cu faptul că a reuşit să iniţieze amendamentul privind acordarea cupoanelor de creşă. La nici două luni de când a intrat în politică, Teo Trandafir s-ar putea retrage. Deputatul PD-L afirmă că nu suportă mustrările primite din partea familiei sale cu privire la decizia Guvernului de a reduce pensile şi salariile.
"Tatăl şi mama mea mi-au spus că nu este normal ca după o viaţă de muncă să existe aceste tăieri. Lumea îmi spune că nu trebuie să se umble la pensii şi salarii", a declarat Teo pentru ziarul Puterea.
După ce î