Inca o reusita de exceptie pentru Universitatea Al. I. Cuza (UAIC) privind finantarea cercetatorilor. Astfel, la inceputul acestei luni, a avut loc lansarea proiectului de studii post-doctorale, in cadrul unui parteneriat romano-italian ce a avut loc la Genova. Acesta beneficiaza de o cofinantare din fonduri europene in valoare de 3,5 milioane euro, alaturi de banii oferiti si de Guvernul Romaniei, cat si de institutiile participante, proiect coordonat de conf. dr. Dorin Popa din cadrul UAIC. Pe data de 2 iulie 2010 va avea loc lansarea oficiala si la Iasi, Universitatea Cuza fiind coordonatoarea acestui proiect intitulat "Retea transnationala de management integrat al cercetarii post-doctorale în domeniul Comunicarea Stiintei". La momentul lansarii din Italia derulat la universitatea din Genova au participat si rectorul institutiei de invatamant superior italiene, respectiv Giacomo DeFerrari, alaturi de conducerea executiva in frunte cu Michele Marsonet, Paolo Nanni, Gabriella Borzone, Massimo Pollio si Liliana Mitoseriu, asistent-manager al proiectului de la Cuza, Vincenzo Buscaglia, responsabilul acordului stiintific Romania-Italia, doctoranzi, cercetatori. Proiectul este realizat in parteneriat cu patru universitati din Romania, Universitatea Cuza in calitate de coordonator, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, Universitatea de Vest din Timisoara, respectiv Universitatea de Vest Vasile Goldis din Arad si Institutul de Filologie Al. Philipide Iasi al Academiei Romane si Universitatea din Genova. Proiectul va oferi 2.100 de luni insumate cu burse pentru studii post-doctorale pentru 135 cercetatori cu varsta de maximum 40 ani, in perioade de 30, 18, 12 si 6 luni, respectiv 900 luni de mobilitati de maximum 6 luni in universitati si institute europene.
Inca o reusita de exceptie pentru Universitatea Al. I. Cuza (UAIC) privind finantarea cercetatorilor. As