Reţeta businessului cu magiun de Topoloveni pare simplă - 2.000 de tone de prune, 14 ore de fierbere, 5 zile de răcire, ambalare şi distribuţie către majoritatea hipermarketurilor şi supermarketurilor din România, asezonat cu discuţii avansate pentru export în Europa, America, Israel sau Canada.

În realitate, pentru a o pune în practică, familiei Stanciulov, proprietara fabricii Sonimpex Serv Com, i-a luat aproape 10 ani.

La finalul lui 2000, Bibiana Stanciulov a pus ochii pe fabrica de magiun de stat din Topoloveni, în lichidare la acea vreme şi, după ce a renunţat la postul de radio la care lucra a decis să devină antreprenor, cu "bani de la bănci".

"Când am preluat fabrica, era un maldăr de fier vechi. Nu mai producea nimic, urma să fie preluată de cei de la Componente Auto Dacia Piteşti. Am investit miliarde bune de lei (vechi - n.red.), bani luaţi de la BCR, şi am început să produc, după ce am modernizat cazanele şi linia de producţie pentru a reduce costurile cu utilităţile şi a avea productivitate mai mare", povesteşte Bibiana Stanciulov, directorul general al companiei.

Preţuri de şapte ori mai mari în Vest

Într-un an de zile, cu 25 de angajaţi, fabrica a început să producă 200 de tone de magiun de prune, în condiţiile în care unitatea de producţie funcţiona doar două luni pe an, de la sfârşitul lui iulie până în septembrie, după recoltarea fructelor.

A urmat exportul, dar timp de opt ani doar în calitate de materie primă, livrată în butoaie de 200 de kilograme către Germania şi Austria. Companiile germane şi austriece îl ambalau, îl etichetau şi îl puneau la raft în borcane de 100 de grame, pe care ulterior le vindeau cu 7-8 lire unitatea.

"Eu îl dădeam cu un euro kilogramul. În 2008, angajaţii mei au ajuns în Austria şi când s-au întors, mi-au spus cu cât se vinde acolo. Am hotărât să fac eu lucrul acesta. Vreau să in