După ce câştigase primele trei ediţii ale Cupei Regiunilor pentru fotbalişti amatori, selecţionata Doljului a fost învinsă, sâmbătă, în finala de la Mogoşoaia, de către AJF Prahova, scor 2-1. Surpriză mare în finala Cupei Regiunilor pentru fotbaliştii amatori! Ajunsă în finală pentru a patra oară consecutiv, din tot atâtea ediţii disputate, selecţionata judeţului Dolj (până anul acesta a evoluat sub denumirea de selecţionata Olteniei) nu a mai reuşit să câştige trofeul, aşa cum o făcuse în 2004, 2006 şi 2007 (singurii ani în care s-a desfăşurat competiţia pe plan intern). Oltenii au fost depăşiţi, sâmbătă, în finala disputată pe stadionul de la Mogoşoaia, de selecţionata AJF Prahova, cu scorul de 2-1. Prahovenii conduceau la pauză, prin reuşita lui Decebal Nae (‘31), iar la zece minute de la reluarea reprizei secunde acelaşi Nae a majorat avantajul pentru echipa sa. Singurul gol al doljenilor a fost reuşit de Ştefăniţă Stuparu, în minutul 66. Antrenorul selecţionatei Doljului, Sorin Pătraşcu, a spus ieri că elevii săi s-au bătut singuri, deoarece nu au reuşit să fructifice numeroase ocazii de gol: „Am pierdut pe mâna noastră! Jucătorii mei au ratat foarte mult. Să amintesc numai ratările lui Munteanu, Dimian, Tâmplaru şi Sandu, singuri cu portarul. În schimb, adversarii noştri au avut trei ocazii, dintre care două au fost goluri. Portarul nostru, Rizan, cu excepţia celor două mingi pe care le-a scos din plasă şi a altor două centrări ale prahovenilor, nu a avut ce apăra. La final, jucătorii adverşi au venit la noi în vestiar şi au recunoscut că ne-au bătut cu noroc". Pentru selecţionata Doljului au evoluat sâmbătă următorii jucători: Rizan - Stoian, Diţă, Pârvu, Mateiţă - Tâmplaru, Dimian, Preda, D. Sandu - Munteanu, Cojocaru. Au mai intrat: Şt. Stuparu, Lupu, Balaban, Stănculescu. Au mai făcut deplasarea: Onescu, Buruntia şi Pârvan. Formaţia doljeană a fost susţinut