Vineri, peste o sută de şoferi au fost sancţionaţi contravenţional de lucrători din cadrul Serviciului Rutier, care au acţionat pe arterele din municipiul şi judeţul Brăila pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la normele rutiere.
În urma neregulilor depistate în trafic, oamenii legii au aplicat 130 de amenzi, în valoare totală de 22.670 de lei, au ridicat în vederea suspendării un permis de conducere şi au retras două certificate de înmatriculare. În plus, pentru asigurarea fluenţei traficului şi prevenirea evenimentelor rutiere grave, poliţişti de la Biroul Ordine Publică pentru Mediul Urban şi poliţişti de la Poliţia oraşului Făurei au verificat în trafic mopediştii, urmărind legalitatea documentelor şi deţinerea certificatelor de absolvire a cursului rutier sau a permisului de conducere. Astfel, poliţiştii au verificat în trafic 92 de mopedişti, cărora le-au aplicat 49 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.420 de lei.
Printre ilegalişti se numără şi Adrian M. (25 de ani) din satul Smârdan, oraşul Măcin, care a fost depistat conducând un autoturism pe Bulevardul Independenţei, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest şi condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Vineri, peste o sută de şoferi au fost sancţionaţi contravenţional de lucrători din cadrul Serviciului Rutier, care au acţionat pe arterele din municipiul şi judeţul Brăila pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la normele rutiere.
În urma neregulilor depistate în trafic, oamenii legii au aplicat 130 de amenzi, în valoare totală de 22.670 de lei, au ridicat în vederea suspendării un permis de conducere şi au retras două certificate de înmatriculare. În plus, pentru asigurarea fluenţei traficului şi prevenirea evenimentelor ru