Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Portret-Corina Cazacu , sau arta de a farmeca prin portrete vii

Publicat in Adevarul, luni 14 iunie 2010 ·

Mureșeanca poate redefini frumusețea. E makeup artist și acum vrea să dea un nou contur și propriei vieți: își deschide salon și se dedică și familiei.

“Îmi place enorm de mult să machiez, în fiecare zi, m-aș trezi și la 3 noaptea pentru asta”, a spus pe nerăsuflate Corina Cazacu, explicând pasiunea ce o animă pentru a deveni un make-up artist renumit. “Un make-up artist poate înfrumuseța o persoană, dar cred că trebuie să fi născut pentru asta, să ai înclinație. Pentru mine fiecare machiaj e o nouă provocare, vreau să mă perfecționez continuu”, a mai spus ea. Și-a descoperit atracția pentru cosmetică între 2003 și 2005 când urmat a urmat un curs dedicat, după ce nu s-a regăsit în totalitate în ceea ce învățase la Facultatea de Drept. Apoi, până în 2007, a avut un salon deschis în cartierul Unirii, iar din 2007 a încercat și o carieră în vânzări. Acum a realizat că nu-și poate trăda prima dragoste și își va deschide în luna iulie un nou salon, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918. “Machiajul e o ramură a cosmeticii, mi-a plăcut de mică, atunci am făcut experimente pe păpuși și prietene, nu urmam reguli, vedeam în reviste sau la televizor ce e de făcut. După ce am făcut acea pauză și am lucrat într-un domeniu total diferit, am vrut să mă pun la punct cu noutățile, am urmat noi cursuri în București, și îmi doresc să mă specializez la Londra”, a mai explicat Corina. La finalul lunii mai a obținut și primul premiu național, locul II cu echipa, în cadrul Hair & Makeup Fest, prima expoziție profesională din România edicată acestor „arte” – coafură și machiaj. La evenimentul organizat de Intercoiffure (marcă internațională de saloane de coafură, n.r.) și Porta Comunication (agenție specializată pe organizarea de evenimente beauty profesionale, n.r.), desfășurat la World Trade Center, chipa mureșeană a fost completată de Simon Andrea, hairstylist. “Tema concursului a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea de cenzură AUR împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută luni în Parlament. Coaliția asigură cvorumul, dar nu votează

Adevarul acum 28 minute
Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit”, va fi dezbătută și supusă votului luni, 14 iulie, de la ora 15:00, în plenul reunit al Parlamentului. D

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 41 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 57 minute
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Ministrul FInanțelor: Datoria publică a crescut, e prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB/ A crescut de la 570 de miliarde de peste 1.100 de miliarde

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că datoria publică a României este prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB şi a adăugat că aceasta a crescut cu 20 de procente în

Noroc pentru 4 zodii până pe 31 iulie 2025. Au parte de câștiguri substanțiale

Gandul acum 29 minute
A doua jumătate a lunii iulie 2025 aduce noroc pentru 4 zodii. Acești nativi pot avea parte de câștiguri substanțiale, până pe 31 iulie 2025. Mai mult decât atât, curajul va fi de partea lor, reușind să depășească orice obstacol. Zona profesională v

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°