Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iulia Motoc, aleasă de Senat pentru un mandat la Curtea Constituţională

Publicat in Romania Libera, luni 14 iunie 2010 · ·

Iulia Antoanella Motoc, candidat propus de PDL, a primit, luni, la Senat, 71 de voturi pentru a fi desemnată judecător la Curtea Constituţională, în timp ce liberalul Teodor Meleşcanu a obţinut 65 de voturi, au declarat, pentru Mediafax, surse parlamentare. Sursele au menţionat că Iulia Antoanella Motoc a primit 71 de voturi, iar Meleşcanu doar 65, iar astfel candidatul din partea PDL poate fi validat ca judecător al CC din partea Senatului.

Senatorii au început, luni, votul pentru alegerea unui judecător al Curţii Constituţionale, existând doi candidaţi, Teodor Meleşcanu, din partea grupului PNL, şi Iulia Antoanella Motoc, din partea grupului senatorial PDL.

Anterior, vicepreşedintele senatului Alexandru Pereş (PDL) a precizat că viitorul judecător trebuie să fie ales cu majoritatea calificată a senatorilor, respectiv cu 69 de voturi "pentru".

El a arătat că, potrivit Constituţiei, Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime dintre judecători din trei în trei ani potrivit legii de organizare şi funcţionare a Curţii, care prevede că judecătorii sunt aleşi prin votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.

Pereş a spus că a făcut aceste precizări pentru a nu se ajunge în situaţia în care s-a ajuns la Camera Deputaţilor.

În cadrul dezbaterilor, preşedintele Comisiei juridice, Toni Greblă (PSD), a menţionat că ambii candidaţi îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a îndeplini această funcţie.

El a menţionat că ambii candidaţi au fost audiaţi de membrii comisiei, Greblă arătând că aceştia au dovedit prin argumente coerente că deţin o înaltă competenţă profesională.

În replică, senatorul PDL Iulian Urban, a criticat faptul că prin raportul comisiei se recomandă votarea unuia dintre candidaţi. El a susţinut că acestă comisiei trebuie să fie doar un filtru care să constate dacă cei doi candidaţi îndeplinesc condiţiile pşr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 36 minute
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum o ora
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum 47 minute
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum 26 minute
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

Paulo Fonseca este noul antrenor al lui AC Milan

Mediafax acum o ora
„Noul antrenor al Milanului va fi Paulo Fonseca", a declarat fostul atacant al Milanului, Zlatan Ibrahimovic, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP. Fonseca, în vârstă de 51 de ani, care a semnat un contract pe trei ani, se află la clubul

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum 26 minute
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Papa Francisc, nouă gafă la o întâlnire cu 200 de preoţi: ”La Vatican există o atmosferă de «frociaggine»” / „Homosexualii sunt nişte băieţi buni, ei îl caută pe Dumnezeu. Dar e mai bine să-i orientăm către un psiholog”

G4Media acum o ora
Papa Francisc a folosit din nou un cuvânt italian vulgar şi insultător faţă de gay, sfătuindu-i pe homosexualii care vor să devină preoţi să se ducă la ”psiholog”, la câteva zile după un scandal în urma căruia şi-a cerut scuze, scrie presa italiană,

Amendă uriașă a UE pentru Ungaria, acuzată că nu respectă regulile azilului: 200 de milioane de euro și un milion pe zi până la adoptarea măsurilor

HotNews acum 4 ore
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a condamnat joi Ungaria pentru că nu a respectat decizia Uniunii Europene (UE) în domeniul azilului, scrie Reuters. Viktor Orban, la conferința conservatorilor de la BruxellesFoto: Simon Wohlfahrt/ AFP/ P

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum 2 ore
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°