Atitudinile abuzive îmi repugnă, indiferent că se manifestă în sectorul bugetar sau în sectorul privat. Sigur, când este vorba despre ştăbărimea de la stat, neputinţa în faţa abuzului de funcţie este de-a dreptul revoltătoare. Şi această neputinţă se concretizează atât în relaţia contribuabil - bugetar cât şi în relaţia şef - subordonat.
Din punctul meu de vedere, mai există o formă de manifestare a abuzului în funcţie: inacţiunea în faţa raptului organizat care se practică în ultimii ani într-o manieră stupefiantă pentru cetăţenii cinstiţi, plătitori de taxe şi impozite. Fie că vorbim de indolenţa autorităţilor locale vizavi de retrocedări aberante, fie că vorbim de nepăsarea faţă de faptele de evaziune fiscală şi alte fraude economice, de care dau dovadă organele de urmărire penală, până la hotărârile judecătoreşti care sfidează legea, toate aceste atitudini sunt, în cel mai bun caz, nişte abuzuri. Aceasta fiind atmosfera ultimilor ani, n-ar trebui să mai mire pe nimeni atitudinea abuzivă a şefului Poliţiei brăilene, în raport cu poliţiştii subordonaţi. După cum n-ar trebui să mai mire pe nimeni concluzia Corpului de control al Ministerului Administraţiei şi Internelor ,cum că poliţiştii care şi-au dat demisia sub presiune sunt vinovaţi c-au cedat. Bun. Păi, dacă şeful Poliţiei municipale nu a cedat, s-a întâmplat vreo minune? I s-a pus în vedere inspectorului-şef al IPJ Brăila, Cătălin Chivu, să-şi reconsidere poziţia faţă de comisar-şef Costel Arbunea? Mira-m-aş! De altfel, stilul lui Chivu nu-i nici măcar original. La fel ca mulţi alţi inşi care s-au văzut cu puterea-n mâini, când li se pune pata pe câte un subordonat, îl presează până cedează de bună voie sau îi pune ceva în cârcă şi-l destituie. Ei trebuie să-şi construiască propria "armată". Nu neg că, în unele cazuri, poliţiştii chiar au meritat să-şi "dea demisia". Însă legea tăcerii care guvernează a
